Partea cu bau-bau începe de aici… Nu există simpaticele stafii. Cine a văzut vreodată aşa ceva să ştie clar că a avut vedenii. Adică i s-a năzărit, a zărit o fantasmă, o nălucă, dar nu fantoma cuiva. Case bântuite? Astea există doar în cazul în care respectivul decedat devenit strigoi, a fost un beţiv, păcătos, căzut în patima desfrâului atât de rău, încât nici iadul nu mai poate să îl ţină.

Dacă a avut şi nenorocul să fie blestemat, singurul lucru care îi mai poate salva eventual sufletul, dar şi familia îngrozită de "vizitele" de obicei nocturne, este un alt blestem împotriva diavolului rostit de data asta de către preoţi în ziua Sfântului Vasile. Cei cu case bântuite spun că uneori are efect. Despre vampiri am aflat că sunt câţiva, însă doar pe Broadway la Hollywood. În tot acest timp, la doi metri sub pământ, din subiectul discuţiilor contradictorii, rămân doar oase goale.

Locul comun

Existenţa noastră e atât de alambicată încât tot ceea ce ştim cu siguranţă este că avem noroc dacă trăim o viaţă lungă şi frumoasă. Perspectiva vieţii de apoi ne este servită în funcţie de cultul în care ne naştem, de către cei care ne păstoresc. Preoţii creştini au ajuns aproape de un consens şi susţin ceea ce ştiu foarte bine: sentinţa ne este dată de ştim noi cine, în două variante: rai sau iad. Degeaba ne povesteşte Dante despre Purgatoriu. Cu Beatrice nu se întâlnesc decât romano-catolicii, fiind singurii creştini care acceptă existenţa acestui loc de trecere. Cert este că aici, în pământ, ne rămân oscioarele. Secole de-a rândul, acestea s-au păstrat în mormintele din cimitirele în care au fost depuse. "Cuvântul cimitir vine din grecescul Cimiterion. Sensul termenului înseamnă de fapt dormitorul celor adormiţi în veşnicie. Dacă oamenii simplii erau îngropaţi în cimitire, trupurile preoţilor şi ale călugărilor erau depuse în biserici şi mănăstiri. Mai exist