Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Buldozerul" Orientului

Publicat in Jurnalul, vineri 6 ianuarie 2006 ·

Puternic, foarte bun strateg, dar un fin si-n acelasi timp impozant diplomat. Acesta este portretul lui Ariel Sharon, unul dintre cei mai puternici lideri din Orientul Mijlociu.

Poreclit "Buldozerul", atat de sustinatorii, cat si de opozantii sai, premierul israelian se afla in cea mai importanta misiune care trebuie dusa la buna indeplinire. "A ceda" nu este, de altfel, un cuvant care sa il caracterizeze pe fostul om de arme. Intr-o ascensiune continua inca din timpul anilor cand a fost general, Ariel Sharon "a luat cu asalt" si scena politica, ghidandu-se dupa principiul "pentru securitatea statului Israel, orice mijloace de a asigura asta sunt admise". Veteranul Sharon si-a jucat intreaga cariera pe o singura carte - pastrarea aproape in totalitate a teritoriului israelian si asigurarea unor drepturi politice Israelului, dar si acordarea acestor drepturi, intr-o masura, ce-i drept, mai mica, partii palestiniene.

IN TOP. Dupa o perioada neagra, in timpul investigatiilor privind numarul mare de victime cauzat de invadarea Libanului, Sharon a reusit sa revina in prim-planul politicii israeliene, castigand sprijinul altor oameni politici si al opiniei publice. In 2000, dupa esecul negocierilor de la Camp David, Sharon l-a acuzat pe primul-ministru Ehud Barak ca tradeaza Israelul daca va fi de acord sa renunte la Ierusalim. Aceasta pozitie impunatoare l-a propulsat si mai mult pe generalul Sharon, care a fost numit premier in 2001 si in 2003. In ultimul sau mandat, liderul israelian a inceput operatiunile de retragere din Fasia Gaza si Cisiordania, pentru a aduce, dupa zeci de ani, pacea in regiune. In cazul in care soarta ii va fi potrivnica la fel ca fostului sau inamic declarat, Yasser Arafat, planurile de pace s-ar putea transforma in pulberea desertului.

CRIZA Starea grava in care se afla Sharon a creat o situatie neobisnuita pe scena po

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 59 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°