- Istoric - nr. 6 / 11 Ianuarie, 2006 Cand, in 1945, refugiatii se intorceau la casele lor, dintre care unii raniti sau invalizi de razboi, iar oamenii discutau despre dramele pe care le-au trait si erau convinsi ca au scapat pentru totdeauna de teroarea hungarista, doamna M.B., maghiara, pentru ca in satul meu erau 10 % maghiari, le-a zis unor romani sa nu se bucure prea tare, fiindca Ardealul este dat Romaniei numai pentru 50 de ani si ca, apoi, va reveni Ungariei. Romanii au ras si spuneau ca vrea sa le faca in ciuda. Si iata ca, dupa 50 de ani, vremurile s-au tulburat, iar oamenii se intreaba ce surse de informare a avut doamna M.B. si daca asemenea intelegeri vor fi existat, totusi, pe undeva. In raport de aceasta, maghiarii au actionat cu eficienta si in mod permanent. Acolo unde au existat conditii minime, ca numar de copii, au fost infiintate posturi de invatatori maghiari, iar cand elevii au absolvit ciclul primar au fost scolarizati in clase de gimnaziu: daca nu la oras, atunci in internate satesti, chiar la zeci de kilometri distanta. Invatatori si profesori din aceste centre cutreierau satele, dar nu cu zgomot, indrumau parintii si recrutau elevi. Romanii, in schimb, daca nu au avut clase gimnaziale in sat, au trecut la sectia maghiara si nimeni nu le-a avut baiul. Ba, ar fi fost chiar primejdios sa te opui unui asemenea mers. Elevii maghiari n-au ramas la "coarnele plugului", ei au urmat licee sau scoli profesionale, in vreme ce romanii au ramas la "coada vacii". Asa se face ca in primele intreprinderi ce s-au construit, cei dintai angajati au fost maghiari. Abia apoi s-au trezit si romanii. Cand a venit colectivizarea, in localitatile de pe Campie nu se poate vorbi despre o opozitie distincta a satenilor de etnie maghiara. Ei au intrat in colective, dar le-au parasit indata, plecand la oras: fie la copii, fie gasindu-si locuri de munca in i