Fara un control real al averilor si fara sanctiuni, cinismul publicului este alimentat tocmai de transparenta averilor. Altfel, nepotii lui Nastase vor fi bogati si se vor da aristocrati, iar nepotii nostri se vor enerva din cauza asta.
Poate sa para paradoxal, dar in tot scandalul matusii lui Nastase exista o parte buna: declaratiile amanuntite de avere functioneaza. Pina anul trecut, declaratiile demnitarilor precizau doar existenta conturilor bancare, cu variantele de raspuns DA sau NU.
Poate ca cititorii isi amintesc ce distractie a fost in Parlament cind Monica Macovei a venit cu noul formular, in care trebuie declarat cit anume se afla in conturi si valoarea estimata a altor bunuri.
Ce mai hahaiala generala, ce se mai distra penelista Norica Nicolai impreuna cu pesedistul Iorgovan! Avem motive legitime sa credem ca dorinta lui Nastase de a-si albi banii printr-o schema complicata si penibila a fost legata tocmai de aceasta schimbare.
Insa transparenta nu este decit inceputul, altfel ajungem la efectul pervers ca oamenii observa nereguli, dar se simt si mai neputinciosi.
Cinismul public care a atins cote extreme („toti fura, toti sint la fel, nu exista solutie") se vede alimentat tocmai de transparenta, de o politica ce era menita sa dea publicului incredere in democratie si sa combata ideea ca sintem condamnati sa fim condusi de hoti.
Pe scurt, ar fi trebuit ca acea institutie speciala de control al averilor sa functioneze deja si sa fie credibila, adica sa aiba rezultate. Cinismul publicului nu a venit din senin, este justificat. Inca din 1996, de pe vremea lui Vacaroiu, avem o lege a averilor si un mecanism formal de control, pe linga Justitie. Chiar Nastase se lauda mai ieri cu aceasta lege.
Iata o aniversare: zece ani de cind avem o politica pentru averile demnitarilor si nici
