ARTA SI KITSCH Statistic si trivial, toti alearga dupa decoratii exotice, elaborate si parfumate ca o cocota de lux pe strazile din Shangai. Vrem minimalism japonez, romantism parizian, fast oriental, kitsch american ori postmodernism international, dar uitam de simplitatea si de puritatea actului artistic prim, de carbunele sau de varful penitei pe albul desert al hartiei. Ce se mai intampla cu desenul? Nu mai stiu artistii sa tina creionul in mana, furati de fetisul tehnologiei? Ori livreaza ce piata cere, adica pictura cu virtuti de tapet, textile cu stridente de sari indian si ceramica avand motive de sarcofag egiptean?
INTRE NAIVI SI ANTICHITATI
Nu toti, in orice caz. Doar ca, in afara salonului de grafica, nu prea mai ai unde sa iei pulsul creatiei de gen, ramasa la noi la caii lui Chirnoaga, ajunsa la altii la subtilitati conceptuale, critice si estetice de invatat. Fie ca este mimetic, fie ca e abstract, desenul reflecta nemijlocit substanta gandului, modulatiile imaginarului si frumusetea secreta a lucrurilor. Ca si cum, in indelungata istorie a artei, definibila, printre altele, si prin proximitatea sau departarea de la care se creeaza si se priveste, desenul ar fi ramas reperul fix si totodata in miscare din paradoxurile lui Zenon din Elea. Cazul de fata, spre exemplu. Portrete si tipologii umane se deseneaza din antichitate.
O data cu Renasterea, genul se diversifica si primeste conotatii de satira si critica sociala, pana la caricatura. Maestri ai genului, precum Goya, Gainsborough sau Daumier, au lasat un portofoliu greu de egalat, reinviat in secolul trecut de caricatura politica, prezenta in mai toate ziarele si in revistele de profil din lume. Totusi schita acida a devenit, nu se stie cum, un gen "minor", plasat la noi intre salonul de arta naiva si targul de antichitati. Chiar nu mai e nimic de exploatat, in linii fluide si s
