Centrul judeţean de resurse şi asistenţã educaţionalã Mureş trebuie înfiinţat pânã în primãvarã. Acesta va cuprinde centre pentru educaţie incluzivã, cabinete de asistenţã pedagogicã şi cabinete logopedice. În judeţul Mureş funcţioneazã în acest moment trei unitãţi şcolare pentru învãţãmânt special, în care sunt cuprinşi 391 de elevi.
Ministerul Educaţiei a aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a centrelor judeţene de resurse şi asistenţã educaţionalã. În termen de 60 de zile, în fiecare judeţ trebuie înfiinţate astfel de centre, necesare pentru creşterea calitãţii educaţiei şi pentru copiii cu nevoi speciale.
Noutate în domeniu
Centrul judeţean va fi o nouã instituţie în atribuţiile cãreia vor intra: cuprinderea şi menţinerea în sistemul de învãţãmânt obligatoriu a tuturor copiilor, asigurarea suporturilor suplimentare necesare desfãşurãrii educaţiei de calitate în funcţie de potenţialul bio-psiho-social al fiecãrui copil şi informarea şi consilierea cadrelor didactice. Instituţia va coordona şi monitoriza activitãţile şi serviciile integrate, acţionând ca un nucleu care sã gestioneze serviciile de expertizare şi diagnosticare pânã la terapiile specifice de compensare, recuperare, reabilitare şi integrare. Beneficiarii activitãţii Centrului judeţean de resurse şi de asistenţã educaţionalã vor fi copiii din şcolile speciale sau de masã, pãrinţi, cadre didactice din învãţãmântul de masã, precum şi membri ai comunitãţii locale în cadrul cãreia funcţioneazã.
Finanţare localã
Finanţarea Centrului judeţean este prevãzutã a fi asiguratã de la bugetul judeţului. Statul de funcţii va cuprinde un post didactic de profesor cu funcţia de director, posturi didactic-auxiliare (mediatori şcolari, asistent social, secretar, contabil, documentarist) şi posturi nedidactice (îngrijitor, portar). Instituţia va trebui sã aibã de asemenea birouri