Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul 2005 a fost benefic din punct de vedere economic

Publicat in Romania Libera, vineri 13 ianuarie 2006 ·

Prezent la Muzeul de Arta Constanta pentru lansarea celor doua volume de versuri Ð "Isus cu o mie de brate" si "Portret de femeie" Ð, senatorul liberal Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de Buget-Finante, a facut o scurta prezentare a anului economico-financiar care tocmai s-a incheiat. Astfel, potrivit declaratiilor sale, 2005 a fost foarte bun, Romania avand la dispozitie bani mai multi decat a putut cheltui. Retrospectiva financiara "Din punct de vedere al structurilor economice si al functionalitatii economice, a fost un an bun, cu exceptia faptului ca n-am atins tinta de inflatie de 1,5% in plus si ca nu am avut cresterea economica pe care am prevazut-o. Pentru prima oara Romania a fost intr-o economie cu multi bani, motiv pentru care inflatia a fost mai mare", a explicat acesta. In urma aplicarii cotei unice de impozitare, in buzunarele romanilor a ramas circa un miliard de euro, iar veniturile bugetare pe 2005 au fost cu 18% mai mari ca in 2004. Administratia locala a avut in 2005 cu 10% mai multi bani decat cei pe care guvernul Nastase i-a prevazut in 2004, iar in proiectul Legii bugetului administratia locala va primi cu peste 20% mai mult decat in 2005. Astfel, fata de previziunile guvernului Nastase (17 miliarde euro), in 2006 vom avea 21,5 miliarde euro. "In 2005 n-am avut impozitare mai mare, dar s-a discutat mult mai mult despre acest lucru. S-a vorbit despre noul Cod Fiscal, care nu a mai aparut. Modificarile de Cod Fiscal am stabilit sa le facem prin proiect de lege, nu prin ordonanta, si am rugat guvernul sa respecte termenele din Codul Fiscal", a mai adaugat senatorul liberal. Referitor la faptul ca populatia se plange de impozitele foarte mari, Varujan Vosganian a precizat ca tara noastra are cele mai mici impozite din Europa. Astfel, in sustinerea afirmatiilor, acesta a dat exemplu impozitul pe salarii si cel pe profit. Statul roman, ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 3 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 4 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 4 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°