Adulata de o buna parte a presei, ca panaceu universal pentru toate servitutile si disfunctiile justitiei romanesti, investita cu incredere oarba de mai toti ignorantii tranzitiei, tinta a acuzatiilor facile ale patricienilor opozitiei, Monica Macovei, ministrul justitiei, pare mai degraba o starleta hollywoodiana descinsa in lumea mirifica a vodevilului politic dambovitean. Perfect distribuita intr-un rol vocal, in care trebuie sa pozeze mult si sa vorbeasca si mai mult, doamna Macovei asimileaza replicile pentru a le livra apoi incruntata, cu mainile in sold, stropsindu-se cu aplomb la Consiliul Superior al Magistraturii, la procurori si judecatori, la toti cei care nu se potrivesc cu propriul scenariu mesianic, pogorat asupra sa ca un har divin. Ca o Cucoana Chirita a epocii Basescu, indragostita de Europa si de capitala ei, mutata de la Paris la Bruxelles, dezinvolta si ignorand cu obstinatie descoperirea modesta a lui Andr... Maurois, care zice ca "nu e suficient sa fii om de duh, trebuie sa ai suficient duh pentru a te abtine de a avea prea mult", Macovei pluteste din controversa in controversa, pentru "binele" Romaniei si al justitiei romanesti. Oare?
Cazul Bivolaru-Tariceanu si Romania
Cazul Bivolaru este mai mult decat elocvent pentru modul in care Macovei a stiut sa serveasca importanta cauza a integrarii Romaniei in Europa institutionalizata. Cu o cerere de extradare refuzata de autoritatile suedeze, si confruntata cu acordarea statutului de refugiat pentru Bivolaru, Macovei a pornit la vanatoarea vinovatilor pentru penibila situatie creata in jurul Romaniei. Asa se face ca l-a consiliat si secundat cu brio pe seful sau, premierul Tariceanu, care a declarat ritos, conform comunicatului oficial al guvernului, din 9 ianuarie 2006, ca, atunci "cand lui Gregorian Bivolaru i se acorda azil politic in Suedia pentru faptul ca libertatile fundame