- Cultural - nr. 9 / 16 Ianuarie, 2006 In istoria culturii vechi romanesti, si anume in perioada ei de plamadire, au ostenit cu ravna vrednica de pomenire un sir lung de clerici luminati, iubitori de tara, adevarati pioneri in vremuri de alegere a luminii de intuneric, ctitori de limba, de cultura si de unitate romaneasca. Mihai Eminescu, poetul nostru national, scria in 1882 un articol in prestigiosul ziar «Timpul», in care spunea printre altele: "Cartile bisericesti tiparite in Ardeal, in Moldova, in Tara Romaneasca opresc procesul de diversificare si de dialectizare a graiului viu; acesta primeste prin carti o norma unitara in rostire si in scriere, caci printr-un instinct fericit, traducatorii si scriitorii originali aleg ca model dialectul cel mai arhaic al romanilor, cel rostit in Tara Romaneasca si-n o parte a Ardealului, caci la cel mai vechi din toate se puteau reduce, ca la un prototip, dialectele ce incercau a se forma atunci". Tot Eminescu scria, si tot in ziarul "Timpul": "Multe texte si bisericesti si laice au un ritm atat de sonor in insirarea cuvintelor, incat e peste putinta ca frumusetea stilului lor sa se atribuie intamplarii si nu talentului scriitorilor si dezvoltarii limbei". Cel mai mare poet al neamului romanesc scria, de asemenea: "Legile dupa care cuvintele latine s-au prefacut in cuvinte romanesti si-au sfarsit de mult evolutiunea lor; in momentul in care romanii au primit cuvintele slavone, limba lor era formata de secole". Eminescu spunea: «Biserica au creat limba literara, au sfintit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice si de stat». Odata cu traducerea cartilor de cult in limba romana, limba noastra a intrat in randul limbilor sacre, cum erau latina, slavona si greaca. Incercarile repetate ale lui Elie Cristea de a obtine o bursa de studii in afara hotarelor tarii, din dorinta de a studia cat mai mult, iata ca s-au concret