Statul roman a platit, din 1994 si pina in 2006, inclusiv, subventii de peste 1,6 miliarde de euro pentru caldura pe baza de aburi. Ca sa acopere diferenta dintre costurile producatorilor si factura romanilor. Acum, vrea sa bage 6,85 miliarde de euro in reabilitarea sistemului centralizat. Nota de plata a sistemului centralizat, la prima strigare: 8,45 miliarde de euro.
Pentru ca romanii sa se incalzeasca ieftin, statul roman a platit, intre anii 1994 si 2006, inclusiv, peste 1,6 miliarde de euro. Aceasta este factura a 13 ierni, platita din vointa politica, pentru ca cetatenii sa nu tipe ca pretul gigacaloriei (Gcal.) este prea mare, sa vada ca alesii sint de treaba si sa stie unde sa puna stampila la urmatoarele alegeri.
Au numit acesti bani „subventie" si i-au platit de la buget. Adica tot de la dumneavoastra, stimati contribuabili. Pentru ca exista inca, din nefericire, o parte a populatiei care ar fi trebuit sa se debranseze pentru a nu plati costurile reale ale caldurii, nu vom aduce acuzatii, ci vom incerca doar sa vedem care vor fi efectele acestor masuri pentru asigurarea pacii sociale.
Diferente enorme de pret platite de stat
Aproape intregul sistem centralizat de producere si distributie a energiei termice din Romania este vechi. Costurile la care este produsa gigacaloria sint enorme in multe zone ale tarii. Preturile reale ale energiei termice difera, astfel, de la zona la zona, in functie de materia prima folosita (pacura, motorina, rumegus etc.).
Exista un pret national de referinta care creste de la an la an, dar care este inca departe de a acoperi costurile. Pentru ca populatia sa nu plateasca un pret prea mare sau prea diferit fata de alti concetateni, statul suporta diferenta de pret dintre pretul real la care se produce gigacaloria si pretul national de referinta, pe care il platesc toti r