- Cultural - nr. 9 / 16 Ianuarie, 2006 "Rugamu-ne-ndurarilor Luceafarului marilor Din valul ce ne bantuie Inalta-ne, ne mantuie..." (Mihai Eminescu) Cred ca nu va apune niciodata fascinatia pe care o am, constanta si calda, de atatia ani, pentru Eminescu. Ma intorc mereu la el pentru a-mi gasi rosturile fiintei si pentru a incerca sa traiesc...eminesciind. Sunt dintre cei care cred cu tarie _ alaturi de Nichita Stanescu _ ca "Eminescu e tot ce are sufletul nostru mai curat si mai nins" si ca "atata vreme cat noi suntem, el este. Atata vreme cat el este, noi nu putem sa credem ca am putea sa murim vreodata". Si mai cred ca Eminescu, marele nostru Eminescu trebuie redescoperit. Trebuie sa ne indoim, sa-l resimtim mereu ca o intrebare, iar nu ca un raspuns. Pentru ca Eminescu nu poate fi citit, ci doar recitit! Cautandu-l, mereu si mereu, vom constata ca singurele repere, singurele notiuni precise ti le da trairea. Autentica si profunda. Pentru ca intalnirea cu Eminescu este, de fapt, un miracol al trairii, al intalnirii in idee prin magia limbajului. Altminteri, refuzul Ideii aduce cu sine refuzul Esentialului, un fel de negare a sinelui _ "a nu fi, fiind - . Poetul autentic nu inventeaza, el exprima poezia din oameni. Fara poezie omul nu s-ar distinge de neant" (Nichita Stanescu). Il cautam pe Eminescu nu dintr-o curiozitate culturala, ci dintr-o nevoie interioara, pentru eterna aventura spirituala pe care poezia sa ne-o ofera, pentru a invata sa fim vesnici, cum ar spune Marin Sorescu. Poate ca daca am reusi sa-l respiram cu totii, lumea s-ar alcatui altfel... Poate ca am reusi sa ne limpezim. Sa ne inscriem in devenire rost(u)indu-ne. Pentru ca trecerea sa faptuitoare prin lume a fost intru devenire. Pentru mine, Eminescu e o taina in care ma asez firesc, regasindu-ma. De aceea il iubesc asa de mult pe Eminescu! Poetul _ cel ce nu moare niciodata - ne ad