Carta Universitară, neactualizată din 1998, lipsa fişelor posturilor şi a fişelor anuale de evaluare a performanţelor profesionale pentru personalul din conducerea universităţii, creşterea Carta Universitară, neactualizată din 1998, lipsa fişelor posturilor şi a fişelor anuale de evaluare a performanţelor profesionale pentru personalul din conducerea universităţii, creşterea impresionantă a numărului de cadre didactice în ultimii ani, în totală neconcordanţă cu evoluţia numărului de studenţi, facturi neînregistrate în evidenţele contabile, deplasări în străinătate, nejustificate prin documente, acestea sunt, în câteva cuvinte, principalele nereguli descoperite de o echipă de audit a Ministerului Educaţiei la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" din Iaşi. Echipa de control a ministerului a luat la "puricat" documentele instituţiei de învăţământ din perioada 2002-septembrie 2005.
Numărul studenţilor scade, angajările de personal cresc
În anul universitar 2000-2001, universitatea ieşeană avea în scripte 3.756 de studenţi români şi 1.545 de studenţi străini, pentru ca, în anul 2004-2005, numărul studenţilor străini să se reducă la jumătate. Scăderea numărului total de studenţi, care-a atras după sine şi scăderea finanţării de bază, n-a coincis însă cu situaţia personalului angajat în cadrul instituţiei: 1.323 persoane în 2002, respectiv 1.344 în 2005. Din totalul cadrelor didactice, profesorii universitari reprezintă 16%, conferenţiarii - 12% şi şefii de lucrări - 15%, "procent care denotă faptul că baza de promovare pentru posturile de conferenţiari şi profesori este destul de mică", după cum se menţionează în actul de control. În plus, "din numărul total de salariaţi ai UMF Iaşi, personalul auxiliar didactic reprezintă 24%", în condiţii normale neavând să depăşească 15%. Pe lângă "generozitatea" universităţii de a repartiza cinci studenţi unui