- Bunici neidentificati
Nu mi-am cunoscut bunicii. Doar bunicile. si, paradoxal, ambii strabunici. Iar despre bunici mi s-a spus ca intr-un fel e mai bine ca n-am dat ochii cu ei. Intii mi s-a adus la cunostinta treaba asta delicat, apoi de-a dreptul. Cu detalii. Pentru ca era destul de frustrant ca toti copiii sa aiba parte de bunici si io nu. O vecina se lauda ca are nu mai putin de trei bunici. Ii explicam ca asa ceva e absolut imposibil intr-o societate care nu tolereaza bigamia, ma rog, nu cu cuvintele astea ma exprimam, dar ideea nu era departe.
Bunicul din partea lui taica-miu a murit atunci cind taica-miu avea noua ani, asa ca nici el nu l-a cunoscut prea bine.
Ce-si mai aminteste tatal meu despre el e ca era un fumator inrait, ca se scula noaptea si fuma in gura sobei, dupa care se trintea la loc in pat. Nu inainte sa tuseasca enorm si violent. Cind tatal meu facea vreo prostie, se ascundea de bunicul meu in camara. Se incuia acolo pina cind aluia batrin ii treceau nervii si-l invita sa iasa, hai, ma, hai, lasa, nu-i nimic! Bunica-mea s-a maritat oarecum obligata cu el pe la saispe ani, desi ea cunoscuse la hora un alt baiat care, din pacate, avea dezavantajul de a fi olecuta mai tiganos si de a avea ceva mai putin pamint.
Taica-miu isi mai aduce aminte o bataie primita si cam atit. Asa ca, ce-ai putea sa scrii despre toate lucrurile astea? Despre cenzura bunica-mii atunci cind vorbeste despre cel ce a fost barbatul ei. De fapt, isi da drumul amintirilor doar atunci cind are o durere de sale, singura ei boala pina la nouazeci si unu de ani. Singurul contact cu medicina. Cind o dor salele, e convinsa ca o sa se duca pe copca. Degeaba ii explic ca nu se moare din asa ceva, dar atunci nu mai poate sa tina in ea si fiecare poveste din perioada aia se incheie cu concluzia „Am trait rau!“.
In fond, repet, ce-ai putea s
