Daca m-as afla intr-un avion avind ca destinatie Colocviul de Literatura Europeana de la Stuttgart si daca scaunul de linga mine ar fi ocupat de un scriitor olandez extraordinar de… multicultural si curios (si el participant la acelasi eveniment), abia cunoscut pe aeroportul din Amsterdam (unde cursa KLM de Bucuresti ar face in principiu escala), care ar sti cite ceva despre geografia, istoria si cultura noastra, insa nu suficient de multe pentru a nu-mi cere sa-i fac un rapid releveu asupra literaturii romane de dupa caderea comunismului si a pietei autohtone de carte, ei bine, daca m-as afla intr-o astfel de situatie, in ciuda paginilor din buzunar cu interventia mea din cadrul intilnirii, pur si simplu n-as sti ce sa fac, cum sa incep.
- Gustul amar al libertatii de a scrie (despre) orice
Ce sa-i spun inainte de toate preopinentului meu? Ca literatura romana de azi face si ea parte din Europa, macar topografic vorbind, si incearca sa-si (re)gaseasca specificul? Ca dupa experienta traumatica a dictaturii scriitorul roman e obligat acum sa descopere gustul amar al libertatii de a scrie (despre) orice si de a-si publica volumele in tiraje de cele mai multe ori confidentiale? Ca, in ce priveste valoarea, vinzarea, notorietatea, televiziunile, ziarele si serviciile de PR ale editurilor sint acelea care fac si desfac, succesul literar neavind intotdeauna prea bune relatii cu axiologia?
In orice caz, nu m-as intoarce la trecutul apropiat, la propaganda ideologica si televiziunea alb-negru a ultimilor ani de ceausism.
As evita informatiile opace, descrierile spectaculoase si induiosatoare, scuzele retroactive sau culpabilizarile indirecte. As face, de asemenea, efortul sa ma sustrag sentimentului postcomunist al fiintei mele balcanice – de care, ca orice roman, sint periodic si eu cutreierat – si sa nu-i pun imediat pe masa tovara
