* Gorillaz, Demon Days, EMI, 2005.
Dacă aş fi îndeajuns de antipatic încît să intru într-o clasă trîntind cu catalogul de catedră - presupunînd, înainte de toate, că o astfel de clasă şi un atare catalog ar exista cu adevărat - n-ar fi de mirare să mă auziţi vorbind, fonfăit şi autoritar, în acest fel: loazelor, pentru că ştiu că nu învăţaţi niciodată nimic şi pentru că m-am săturat să-mi răcesc gura de pomană, puneţi repejor mîna pe o foaie şi pe un pix şi scrieţi (mă rog, scriţi) - Lucrare de control. Aş savura probabil cu o plăcere diabolică vociferările timide şi privirile îngheţate, m-aş delecta în tăcere cu deruta şi spaima generală, aş spune un "nu mă interesează" hotărît obiecţiei că lucrarea nu a fost anunţată din timp şi aş decreta de undeva din imediata vecinătate a tablei următoarele inepţii: 1) Portretul lui Damon Albarn, aşa cum ne apare el între Leisure şi Demon Days şi 2) Paralelă între Blur - Think Tank şi Gorillaz - Demon Days. Cu precizarea că orice încercare de a asculta vreun album Blur sau măcar unul dintre cele două albume Gorillaz va fi aspru pedepsită, mai exact prin ridicarea lucrării şi notarea ei cu 1 (unu), m-aş retrage mulţumit la adăpostul catedrei şi aş supraveghea atent foiala mai mult sau mai puţin disperată a clasei.
Din fericire, oricît aş încerca, nu pot fi îndeajuns de antipatic. Şi asta, nu pentru că nu mi-aş dori, măcar pentru o singură dată în viaţă, să fiu în stare să terorizez douăzeci şi ceva de suflete nevinovate, ci doar pentru că simpla idee de a verifica nişte cunoştinţe, în lipsa oricăror noţiuni sonore predate cu ceva timp înainte, mi se pare cu desăvîrşire absurdă. Şi ar mai fi şi altceva care să mă ţină în loc, un altceva cu care nu m-aş putea împăca nicicînd: gîndul că am transformat patru personaje de desene animate, pe numele lor Murdoc, Russel, Noodle şi 2D (alias Gorillaz) într-o unealtă infamă d
