Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboiul gigantilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 ianuarie 2006 ·

Dupa cum am anticipat, seismul din PD Constanta este urmat de numeroase alte replici, de o intensitate mai mica, ce-i drept, dar efectele acestora sunt greu de prevazut si de controlat. In disputa se afla, cum nu se poate mai rau, conducerea judeteana si cea a municipiului Constanta. Cu alte cuvinte, s-a trecut de la stadiul de galceava intre grupuri si bisericute la razboiul gigantilor. Dupa o scurta perioada de acalmie, care s-a dovedit a fi proverbiala liniste de dinaintea razboiului, cei doi giganti din PD Constanta au reluat lupta. De data aceasta, surprinzator, cei care au dezgropat securea razboiului sunt principalii factori de raspundere din conducerea judeteana. Ei vor capul lui Danut Moisoiu! Sustinatorii sai din fruntea organizatiei municipiului Constanta au sarit in apararea lui, chiar daca acesta este acuzat ca ar fi facut un pact cu diavolul PSD. Danut Moisoiu, la randul sau, nu a pierdut ocazia de a aduce invinuiri destul de incomode la adresa lui Stelian Dutu. Si, cum era de asteptat, sub cerul acoperit de trasoarele cu acuzatii, care vin dintr-o parte si din alta, nu a mai fost decat un singur pas spre o noua desfasurare de forte. Gruparea municipala, avandu-l in frunte pe deputatul Laurentiu Mironescu, spune ca vrea pace in partid si ca de ripostat nu riposteaza decat atunci cand este atacata de oamenii lui Stelian Dutu. De cealalta parte, Stelian Dutu, in calitatea sa de lider al pedistilor constanteni, bate cu pumnul in masa pe motiv ca unii membri de partid nu respecta si nu iau in serios deciziile Biroului Permanent Judetean. Cei din tabara adversa - din pacate, iata, asta e situatia, sunt tabere adverse in partid! - considera ca aceste decizii reprezinta esenta unui stil de conducere dictatorial. Pacat ca in PD Constanta nu se astern linistea si unitatea mult dorite de cei care vor sa scoata partidul la liman! Ca unul care a criticat gruparea "

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 23 minute
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum 2 ore
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 3 ore
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 3 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 3 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°