De clasa muncitoare, de ţărănimea muncitoare, de intelectualitatea alăturată acestora s-a ocupat cu asupra de măsură - dar nu şi cu reuşite - literatura unor decenii de comunism. De ,high-life"-ul clasei muncitoare sus ajunse şi în fruntea bucatelor instalată, de viaţa nomenclaturii în schimb nu s-a scris pe atunci, motivele fiind prea la îndemână spre a le mai pomeni. însă aceasta trăia în de sine, în strânsă, impenetrabilă formaţie, murdarele sale rufe spălându-se în familie.

O excepţie a existat, totuşi, încât citind, în 2005, nuvela-roman Bal la regina Portugaliei, de Bianca Balotă, nu ne-a venit a crede că volumul apăruse în 1979 - republicat, fără modificări, în zilele noastre. în ce chip a trecut această acidă, atentă, amplă şi, să spunem cuvântul, necruţătoare operă prin furcile cenzurii, nu ştim, fie că ţine de miracol, fie de un lot de fericite circumstanţe, pentru cei cărora noţiunea de miracol le pică greu. în cele mai puţine cuvinte este vorba de o tapiserie, fin cusută cu acul, pe cât de realistă, înfăţişând viaţa de toate zilele a unor norocoşi beneficiari ai răsturnării sociale intervenite după 1944, cei care au tras foloasele imediate, dar şi pe termen lung ale despuierii claselor posidente, la propriu şi la figurat, mutându-se nu doar în casele, dar şi în aşternuturile lor, încă păstrând urma celor izgoniţi. Noi demnitari, pe diferite trepte, dar nu mai jos de dreptul la limuzină directorială, inşi ieşiţi cu totul din zona tristă a greutăţilor materiale, a impasurilor cotidianului, bărbaţi şi femei care prin simpla învârtire a roţii destinului s-au aflat unde nici nu gândiseră - cu corolarul modificării cu 180 de grade a vieţii până atunci duse.

Ideea că bătuţi de noroc, cum în popor se spune, au avut parte de un fast trai pe vătrai, suferă amendamente - temă balzaciană - modelarea în prosperitate nu prieşte tuturor, ea pretind