Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Control la Moldova Tricotaje SA

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 26 ianuarie 2006 ·

Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) au demarat o serie de controale la societatea comerciala Moldova Tricotaje SA din Iasi, pentru a vedea daca sunt sau nu indeplinite conditiile de munca, dar si pentru a analiza modul in care administratia unitatii vrea sa disponibilizeze 80 de angajati. Anchetele au demarat in urma intalnirii de saptamana trecuta dintre conducerea ITM Iasi, Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca - AJOFm, sindicatul Moldova Tricotaje si Comisia de Dialog Social din cadrul Prefecturii Iasi. Aici s-a ajuns la concluzia ca disponibilizarile care urmau a fi facute erau in afara legii si, din aceasta cauza, vor urma o serie de controale. De asemenea, directorul ITM Iasi, George Albulescu, a precizat ca daca nu vor fi respectate avertizarile pe care le va trimite, vor fi aplicate amenzi, iar la abateri repetate poate fi inceputa chiar urmarirea penala. Sindicatul salariatilor fabricii iesene de confectii a trimis o adresa si catre Directia Muncii, Solidaritatii Sociale si a Familiei pentru a intermedia o discutie cu administratia fabricii, urmand ca in perioada urmatoare sa fie transmisa data cand va avea loc intalnirea. Sindicatul spera ca macar la aceasta discutie sa participe si conducerea unitatii, deoarece la intalnirea de la Prefectura Iasi nu a venit nici unul dintre sefii fabricii. Aici ar trebui discutata problema disponibilizarii celor 80 de persoane, daca vor primi sau nu salarii compensatorii. Avand in vedere ca unitatea nu si-a platit datoriile catre stat, cei disponibilizati nu vor primi nici ajutor de somaj si nici pensii cand vor implini varsta legala.

Silviu DASCALU

Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) au demarat o serie de controale la societatea comerciala Moldova Tricotaje SA din Iasi, pentru a vedea daca sunt sau nu indeplinite conditiile de munca, dar si pentru a analiza mo

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 37 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 39 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 42 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°