Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anticarii din Tg. Mureş fac coperte cu litere suflate în aur

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 ianuarie 2006 ·

Recondiţionarea cărţilor este o meserie manuală care necesită multă migală şi răbdare din partea celor care o fac. Pe strada Revoluţiei din Târgu Mureş există un atelier cu şase Recondiţionarea cărţilor este o meserie manuală care necesită multă migală şi răbdare din partea celor care o fac. Pe strada Revoluţiei din Târgu Mureş există un atelier cu şase angajaţi care reuşesc să redea viaţa cărţilor încercate de trecerea anilor, aplicându-le o serie de intervenţii estetice. Pentru cosmetizarea cărţilor, fiecare filă în parte se coase sau se lipeşte, se taie marginile pentru a le uniformiza, iar pe coperte se aplică pânză atent tăiată şi adaptată pe locul care necesită o corectură estetică. Bibliile şi cărţile de beletristică ajung cel mai repede pe masa de lucru a atelierului. Una dintre vechile cărţi recondiţionate de către meseriaşi a fost o Biblie din anul 1870, scrisă cu litere chirilice. "Am lucrat şase luni ca să o refacem. Hârtiile acestor cărţi sunt foarte vechi şi se rup uşor. Dacă nu eşti atent, există riscul să faci mai mult rău decât bine în recondiţionarea ei. Chiar acum am terminat de lucrat la o culegere de poezii de Petofi Sandor, apărută în anul 1890, şi am avut mare grijă să îndeplinim dorinţa clientei care ţinea foarte mult la acest volum", spune un angajat. Unelte din secolul XVII Costul recondiţionării variază funcţie de numărul de pagini, vechimea ei şi de procedeul aplicat. Majoritatea se învârt în jurul preţului de 100.000 lei, dar se poate ajunge până la un milion. "Multe persoane consideră că o carte, odată făcută praf, nu merită o investiţie în refacerea ei şi preferă să cumpere una nouă. Dar există cărţi, uneori nu foarte vechi, ce nu se mai găsesc pe piaţă sau care au valoare sentimentală. Pentru acestea, clienţii noştri nu se uită la bani". La atelier, angajaţii fac şi imprimări pe coperte, după o metodă manuală moştenită de la strămoş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 41 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 39 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 26 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 10 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°