IN MEMORIA LUI VLADUT Marti in jurul pranzului, am primit un telefon: "Trebuie sa vii sa vezi marea! E un peisaj fantastic, cum nu ai ocazia sa vezi prea des!" (Slava Domnului!).

M-am infasurat strasnic si m-am dus. Era intr-adevar frumos, insa o frumusete de gheata. Stabilopozii care diguie faleza erau transformati in statui albe de gheata de pe care alunecau, intr-o scurgere intepenita, turturi sclipitori in bataia razelor soarelui. La fel de inghetat si el. Pe faleza Cazinoului - un peisaj salbatic: marea inversunata se lupta cu gheata care incerca sa puna stapanire pe ea. Valurile loveau parapetul falezei si o parte din ele incremeneau instantaneu pe gardul de fier. Pe pavaj se asternuse o zapada sarata...

In Portul Tomis, unde pana mai ieri culoarea predominanta era albastru-cenusiu, totu-i alb, iar pe ici, pe colo se iteste cate o salupa care a uitat sa se mai legene, intepenita in ancora ghetii.

In Mamaia, valurile au incremenit la tarm, brodand pe nisip o dantela alba. Apoi urmeaza o intindere mare, alba si pufoasa, dar si ea incremenita. Daca iti ascuti privirea, in departarea intinderii de gheata poti percepe la un moment dat o slaba, foarte slaba unduire a masei albe. La cateva sute de metri de tarm sunt digurile din larg, presarate intr-o era apusa prin dreptul golfurilor. Arata ca niste ghetari cu margini netede, rotunde si inegale. Urmeaza treptat pierderea opacitatii si, pe masura ce marea devine apa, gheata devine translucida si miscatoare, asemeni unei lave topite. Incet-incet marea incearca sa se rupa de invadatorul ce vrea sa-i opreasca nelinistea si se ridica cu greu de sub forta rece care o apasa. Un lichid vascos, cenusiu, unduios - asa arata marea acolo unde gheata incepe sa moara, iar apa incepe sa traiasca. In cele din urma, marea pe care o stim, cea greu de strunit, cea salbatica si libera, invinge gheata si se lafaie slobo