Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Chivu s-a despărţit de Maria Marinescu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 ianuarie 2006 ·

Un alt cuplu de vis, care anunţase că se pregăteşte de nuntă în vara acestui an, a pus punct relaţiei de amor. Maria Marinescu (27 ani) şi Cristi Chivu (25 de ani) s-au despărţit recent, Un alt cuplu de vis, care anunţase că se pregăteşte de nuntă în vara acestui an, a pus punct relaţiei de amor. Maria Marinescu (27 ani) şi Cristi Chivu (25 de ani) s-au despărţit recent, după doi ani de iubire pătimaşă, intens mediatizată. Vestea acestei rupturi a fost surprinzătoare, mai ales că cei doi intenţionau să se căsătorească, iar lumea mondenă bucureşteană credea cu putere în compatibilitatea şi în fericirea lor. Relaţia lor a început într-un moment în care internaţionalul român se despărţise de Andreea Raicu, iar Maria, fiică a actriţei Ioana Pavelescu (tatăl ei vitreg este Mihai Bujor Sion, nepotul lui Ion Iliescu şi fost consul la Los Angeles), încheiase o poveste de amor cu Tudor Vasile, fiul fostului prim-ministru Radu Vasile. Aceştia şi-au trăit fericirea departe de ochii curioşilor, în Italia, unde Chivu activează la AS Roma. În toată această perioadă, presa a mai semnalat din când în când faptul că Maria nu ar prea gusta stricteţea pe care o impune viaţa de sportiv şi că mai vine la Bucureşti să se distreze. Tot jurnaliştii susţineau că în cursul acestor vizite, creatoarea de modă se mai vedea, la o cafea, să zicem, cu fostul ei iubit Bobby Păunescu. Probabil, în amintirea vremurilor bune Cert este că miercuri seara, Maria a participat la dineul caritabil de la Palatul Parlamentului. Singură Contactat telefonic de ziariştii români, Chivu a confirmat separarea, susţinând elegant că "amândoi am făcut greşeli". Pe de altă parte, el a infirmat categoric, şi chiar iritat, zvonul că ar intenţiona să reia relaţia cu Andreea Raicu. Care, chiar dacă se află, absolut întâmplător, în aceste zile, prin Italia, pe el nu-l interesează deloc! Asta a precizat tânărul fotbalist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Un poliţist atacat cu cuţitul, la Paris, de către un bărbat dat afară dintr-un magazin Louis Vuitton, care a chemat forţele de ordine. Agresorul, ”neutralizat” prin împuşcare, anunţă Darmanin

News.ro acum 2 ore
Un poliţist a fost rănit într-un atac cu un cuţit joi, la Paris, pe Champs Élysées, de către un bărbat rănit grav prin împuşcare de către alt agent, potrivit unei surse din poliţie, un incident fără o motivaţie teroristă, în acest stadiu şi fără leg

Ursula von der Leyen, realeasă preşedinta Comisiei Europene, promite ”o Europă puternică”. Bătălia pe comisari, la toamnă

News.ro acum 5 ore
Ursula von der Leyen a fost realeasă larg, joi, de către eurodeputaţi, într-un al doilea mandat de cinci ani la conducerea Comisiei Europene (CE), promiţând să facă din industrie, apărare şi locuinţe priorităţile sale, relatează AFP. Ea a pledat în

Obama le spune unor democraţi că Biden trebuie să-şi reconsidere candidatura la preşedinţie, dezvăluie The Washington Post

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte democrat Barack Obama le-a spus unor democraţi că drumul preşedintelui Joe Biden către victorie în alegerile din noiembrie s-a redus considerabil, dezvăluie joi The Washington Post (WP), relatează Reuters. Barack Obama le-a spus că

Vasile Bănescu, despre scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: „Icoana nu face politică, nu protestează”

HotNews acum 6 ore
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, spune că „icoana nu este o armă, ci o fereastră prin care privești și ești privit”, ca reacție după ce Diana Șoșoacă a fost dată afară, joi, din plenul Parlamentului European pentru că

Cuplul din județul Vaslui care a ucis un bărbat și l-a ascuns într-un geamantan, a mărturisit o nouă crimă

HotNews acum 3 ore
Rămășițele osoase și îmbrăcămintea celei de-a doua victime au fost găsite joi într-o pădure dintr-o comună din apropiere, după ce autorul a indicat locul, a precizat, pentru HotNews.ro, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Este

O fetiță de 3 ani din București a căzut de la etajul unei pensiuni din Alba, de la o distanţă de aproximativ trei metri. Care e starea copilului

Gandul acum o ora
O fetiță de 3 ani care a căzut, joi seară, de la etajul unui hotel din localitatea Avram Iancu, judeţul Alba. Copilul a fost transportat la spital, în acest caz efectuându-se cercetări pentru vătămare corporală din culpă. „La data de 18 iulie, în ju

Maribor, adversara echipei Universitatea Craiova în turul doi preliminar al Conference League. Rezultatele de joi din Liga Europa

News.ro acum 55 minute
Formaţia Maribor a pierdut dubla manşă cu Botev Plovdiv, din primul tur preliminar al Ligii Europa, astfel că va evolua în turul doi preliminar al Conference League, fază în care va înfrunta Universitatea Craiova. Maribor a remizat joi seară cu Bote

UPDATE - Tulcea: 12 autoturisme şi un microbuz, surprinse de o viitură/ Nu au fost persoane rănite/ Traficul pe DN 22D, blocat din cauza apelor, a fost reluat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece autoturisme şi un microbuz au fost surprinse de o viitură, joi după-amiază, în zona localităţii Horia din judeţul Tulcea, pompierii intervenind în acea zonă. Nu au fost persoane rănite. Traficul pe DN 22D a fost blocat din cauza apei de

Subprefectul de Călărași și-a dat demisia după ce au apărut fotografii cu el beat, în chiloți, dansând cu pistolul la vedere

Gandul acum 2 ore
Subprefectul județului Călărași a fost fotografiat în timp ce era în stare de ebrietate, dezbrăcat și dansând cu o armă de foc în mână. UPDATE – Politicianul petrecăreț și-a dat demisia din funcția de subprefect Membrul PSD Ionuț Petru Stan a înain

Corvinul Hunedoara a pierdut returul cu echipa ungară Paksi, dar s-a calificat în turul 2 Europa League la fotbal

G4Media acum o ora
Corvinul Hunedoara a pierdut joi seară la Sibiu cu 0-2 în fața echipei ungare Paksi în returul Europa League la fotbal și s-a calificat în turul 2 al competiției grație victoriei neașteptate cu 4-0 din Ungaria. Echipa maghiară a reușit cele două gol

Vremea

București
acum

28°
vin.

23°/38°
sâm.

24°/38°
dum.

23°/37°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/34°
lun.

17°/31°
Constanta
acum

27°
vin.

24°/30°
sâm.

24°/29°
dum.

24°/30°
lun.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/25°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

27°
vin.

22°/38°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

20°/36°