La finalul fiecarui an ne-am obisnuit sa tragem o linie imaginara intre ceea ce am facut bine si ceea ce am facut mai putin bine, intre ceea ce am realizat si ceea ce a ramas, ceea ce am lasat la acelasi stadiu de deziderat in prelungiri. Si e un moment in care cei mai multi dintre noi nu suntem doar constructori de vise...

Ne pregatim, iarasi, sa pasim intr-un nou an, pe care ni-l dorim cu totii mai fast, un an la inceputul caruia visam ca bucuriile sa ne fie perene. Ne spunem, insa, imediat, ca nu va avea decat conturul din visele noastre, ca in fond lumea nu e fila de basm. Trebuie, insa, sa fim constienti ca am putea alege nuanta cu care sa umplem acel contur. Nu mai traim in lumea in care totul in jur era sau parea cenusiu, in care altii gandeau si vorbeau in locul nostru, in lumea in care se tragea semnul egal intre toti, indiferent de valorile care ne individualizau. Am lasat-o de mult in urma si am pasit intr-o lume in care valoarea, calitatea au inceput sa fie recunoscute, intr-o lume in care, daca luptam, putem ajunge acolo unde vrem sau macar mai putem face un pas spre tinta.

Ceea ce ar trebui sa ne dorim fiecare dintre noi acum, la cumpana dintre calendare - dupa ce avem puterea sa ne recunoastem propriile greseli, orgolii, ambitii desarte - este sa nu ne pierdem speranta si nici puterea de a lupta, de a merge mai departe. Sa invatam sa facem doar lucruri pe care, la un alt final de an, sa nu le regretam sau sa nu le privim ca neimpliniri, ci doar ca stimulente pentru o alta sau pentru o viitoare victorie.

Singurele regrete pe care am avea voie sa le avem in zilele in care mai ascundem un an prea grabit in propriul destin sunt cele care tin de ireversibilitatea timpului, cele pricinuite de un maine care devine mult prea repede ieri. Dar cum aceste lucruri nu ne stau in putere, trebuie sa le luam ca pe un dar, pe care trebuie sa invatam sa