Dimineata zilei de sâmbata, 28 ianuarie. Dupa saptamâna devastatoare, Craiova zacea amortita sub gerul crâncen. Intr-un colt de oras, insa, arsita durerii, a deznadejdii, a dorului mistuia sute de inimi. In suspinul marsului funerar, cimitirul Ungureni isi primea inca un oaspete. Doina Trica pleca pe drumul fara intoarcere. Faptura frumoasa, blânda, nevinovata si buna parasea aceasta lume pentru totdeauna. Rude, prieteni, vecini ori simpli necunoscuti isi luau ramas bun de la ea. Dumnezeu s-o odihneasca in pace! (S.S.) In gerul diminetii, sute de oameni s-au adunat sâmbata in jurul capelei cimitirului Ungureni pentru a aduce un ultim si pios omagiu Doinitei Trica, femeia care si-a gasit sfârsitul, la numai 36 de ani, in explozia de joi dimineata de la PT 3 din cartierul craiovean Lapus. Familia, prietenii, colegii, cunoscuti sau curiosi au umplut aleile din jurul capelei pentru a-si lua ramas bun de la Doinita. Durere covârsitoare, disperare. Si totusi, desi nerostita, o intrebare chinuitoare se putea citi pe chipul tuturor: cum poate disparea un suflet atât de frumos? Prea devreme, fara sa aiba vreo vina, lasând in urma doar amintirea unui zâmbet si multa, prea multa tristete... Cum a fost posibil?... Durerea nu va avea alinare „Era un om bun. Atât cât am cunoscut-o, pot spune ca era un om extraordinar. Acum sase luni, in luna august, si-a pierdut mama. A suferit enorm, iar acum se duce si ea... E ingrozitor. Ce-a mai plâns, saraca, la inmormântarea mamei, au dus-o pe brate la spital, iar acum... Pacat de bietul copil care a ramas orfan si de familia care ramâne in urma“, a spus, printre suspine, Lenuta Fugaru, din Botosesti - Paia, satul de bastina al Doinitei. Printre consatenii veniti la inmormântarea Doinitei s-a numarat si invatatoarea sa. Veronica Vladut isi putea stapâni cu greu lacrimile, dar nu contenea sa povesteasca tuturor celor din jur despre fiinta bla