Declaratiile de avere ale demnitarilor din Timis se lasa inca asteptate. Cei care si-au postat deja pe paginile de Internet bogatiile sunt, insa, doi democrati care nu se pot plange vreodata ca le lipseste ceva.
Unul dintre ei este presedintele filialei PD, viceprimarul Dorel Borza, care ocupa cele doua functii de peste un deceniu.
Al doilea, Petrisor Morar, a fost parlamentar in 1990-1992, vicepresedinte al organizatiei judetene a democratilor, consilier judetean, om de afaceri si presedinte la diverse organizatii, iar acum este secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor. Asemanarea dintre cei doi, pe langa inclinatia spre doctrina democrata, este simtul afacerilor.
Borza si Morar au averi importante prin investitiile pe care le-au facut in domeniul imobiliar. Astfel, Morar poate intra chiar in topul celor mai bogati banateni, daca ar fi sa luam in considerare cele 16 terenuri pe care le are in judetele Timis, Arad, Hunedoara si Caras-Severin. Jumatate sunt terenuri intravilane, iar jumatate terenuri agricole.
Achizitiile sunt facute in anii 1999-2004, prin cumparare, dar Morar a primit si donatii. In total este vorba despre vreo 200 de hectare de pamant.
La capitolul cladiri, casutele declaratiei-tip par sa nu ajunga pentru cate imobile sunt pe lista: 14. Cele mai multe sunt in Timisoara, dar lista cuprinde si case la Petrosani, Valiug, localitatea natala din Arad - Cermei, Sanmartin si Resita, unde revolutionarul timisorean are si un spatiu comercial. In schimb, nu are nici o masina, iar conturile din banca sunt modeste: circa 10.000 de euro.
Dar de unde atata avere? Petrisor Morar este expert imobiliar, fiind ales de mai multe ori presedinte al unor organizatii nationale si regionale ale agenti