George STEINER
Maestri si discipoli. Prelegerile „Charles Eliot Norton“ 2001-2002
Traducere de Virgil Stanciu,
Editura Compania, Colectia „AltFel“, Bucuresti, 2005, 224 p.
Cartea lui George Steiner Maestri si discipoli (in original, Lessons of the Masters), ce reuneste prelegerile tinute la Harvard in 2001-2002 de ilustrul filozof, critic si cititor – se definea el insusi drept nimic (!) altceva decit un maitre à lire – este, fara indoiala, una dintre acele „carti de critica ce se citesc pe aceleasi cai ca si opera propriu-zis literara“, a caror aparitie o semnala cu fervoare Barthes in 1966.
O veritabila lectie magistrala (dar reusind sa evite orice urma de morga profesorala), suita de prelegeri se constituie ca o istorie sui generis a performantei intelectuale si artistice, istorie privita din unghiul relatiei personale de initiere in cunoastere, care implica un Maestru, ales si acceptat ca atare, si unul sau mai multi Discipoli. Tema fascinanta si periculoasa deopotriva, a carei forta de atractie vine si din universalitatea ei: de la filozofii presocratici la cercul lui Alain, de la hasidism la maestrii Zen, de la stiinte la literatura, muzica sau arte plastice, cunoasterea vie, autentica s-a transmis intotdeauna „de la o fiinta omeneasca la alta“ (in cuvintele lui Nietzsche, des citat aici si important pentru Steiner, cu care dialogheaza si intr-o alta carte a sa, The Death of Tragedy).
Un asemenea subiect raporteaza volumul de fata la doua serii distincte, chiar daca inrudite: carti despre „modele paideice“ care au devenit obiectul unui cult, precum Jocul cu margelele de sticla de Herman Hesse sau Jurnalul de la Paltinis al lui G. Liiceanu, si, pe de alta parte, cercetarile – in plina voga astazi – care se ocupa de figura intelectualului (istorie, tipologie), teoria elitelor s.a.m.d. Poate ca numai echilibrul me
