Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii vor putea cumpăra acţiuni la Rapid în doi-trei ani

Publicat in Adevarul, vineri 3 februarie 2006 ·

Astăzi va avea loc, la hotelul Crowne Plaza, şedinţa Adunării Generale a FC Rapid, care va consfinţi înfiinţarea societăţii pe acţiuni care va gestiona activitatea clubului de fotbal. Deşi Astăzi va avea loc, la hotelul Crowne Plaza, şedinţa Adunării Generale a FC Rapid, care va consfinţi înfiinţarea societăţii pe acţiuni care va gestiona activitatea clubului de fotbal. Deşi Jean Valvis, reprezentant La Dorna, a declarat că această mutare a fost făcută pentru că se vrea "performanţă şi din punct de vedere administrativ", mişcarea este impusă şi de noul manual de licenţiere, care prevede o totală transparenţă financiară. "E momentul ca toate cluburile să treacă pe acţiuni. Bugetul trebuie făcut pe 18 luni, iar indicatorii financiari sunt verificaţi la fiecare şase luni. De asemenea, trebuie schimbat şi managementul. Dacă nu se respectă aceste cerinţe, cluburile nu se vor mai putea înscrie în campionat", declara pentru ziarul Adevărul, Viorel Duru, directorul departamentului de licenţiere din cadrul FRF, la sfârşitul anului trecut. Între timp, dinamoviştii s-au transformat în societate pe acţiuni, iar astăzi a venit rândul Rapidului. Din câte se pare, George Copos va fi preşedintele Consiliului de Administraţie, în timp ce Dinu Gheorghe îşi va păstra funcţia de preşedinte executiv. "Lista privind acţionarii este deschisă. Până acum am primit foarte multe oferte pe care urmează să le analizăm. Pentru Lukoil însă e mai greu să participe la această acţiune pentru că, în cazul lor, deciziile sunt luate la Moscova. Principal acţionar va fi vechiul club. Nu golim din patrimoniul istoric, le dăm în contraparte 7-10 la sută din noul SA, iar deciziile vor fi luate de un colectiv de investitori", ne-a declarat Jean Valvis, care crede că Dinu Gheorghe va rămâne la Rapid, cel puţin pe termen scurt. "Avem o echipă cu performanţă, ce are un mandat clar: cupa, campionatul şi un parc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°