M-am tot întrebat şi mă tot întreb cu naivitate ce se întîmplă cu cercetarea românească şi cine are nevoie de aşa ceva într-o ţară în care manelele, fotbalul şi fetele goale ocupă primele locuri în toate topurile. Ne-am obişnuit de 16 ani să aşteptăm mila ţărilor bogate din Occident, să ne văităm că sîntem o ţară săracă fără suficienţi bani pentru susţinerea culturii, a cercetării şi a învăţămîntului. Ne-am obişnuit să primim burse şi granturi şi am devenit experţi în alcătuirea a zeci şi zeci de proiecte care ne mănîncă timp şi energii ce ar putea fi altfel folosite. Ne-am obişnuit să fim invitaţi la colocvii şi congrese, iar alţii să se ocupe de toate cele. Dar iată că s-a cam ajuns la fundul sacului.

Mă întreb cu stupoare de ce instituţii ca New Europe College, Bucureşti, sau Agence Universitaire de la Francophonie, prin filiera sa de la Bucureşti, au prevăzute în bugetele lor un "fond de mobilitate" pentru cercetătorii şi profesorii români invitaţi să participe la manifestaţii internaţionale, iar instituţiile abilitate ale statului care ar trebui să prevadă aşa ceva, nici măcar nu au ideea de principiu. Confruntată cu o astfel de problemă, invitată să particip la un Congres Internaţional de Istorie economică la Helsinki (şi cazul meu nu este singular), unde de obicei cercetătorii invitaţi sînt susţinuţi de institutele lor, am început să caut pe site-urile aferente. Am început cu Academia Română, a cărei cercetătoare sînt, şi ştiind că "stimabila doamnă" pretinde dezvoltarea şi promovarea unor relaţii cu institutele de cercetare internaţională. Un asemenea fond nu există, deşi de sus pînă jos se vorbeşte de cercetare şi de excelenţă, şi nu pot să nu mă întreb cum vom putea face această excelenţă cînd instituţia ca atare n-o susţine (chiar şi-n cadrul schimburilor interacademice cu fostele ţări socialiste, "stimata doamnă" nu-şi respectă partea financiară