O zi insorita de februarie. Nicolae Sorescu, fratele cel mare al poetului Marin Sorescu, sta rezemat de stâlpul portii si recita poezii. Nu pe ale sale, pentru ca este un om modest, ci pe ale marelui nostru poet Mihai Eminescu: „Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scânteie, / Brat molatic ca gândirea unui imparat poet“. Nicolae Sorescu, cel mai mare dintre fratii Sorescu, are acum 84 de ani si dupa cum spune chiar el este „orfan, batrân si vaduv“. „Voi intra in anul de 85 la Sfântul Ilie, la zi mare“, spune Nicolae Sorescu. Amintirile despre Marin sunt repede aduse in discutie. „Vedeti, au venit multi sa intrebe de Marin si i-am primit pe toti. Acum aveam nematurat si nu gaseam nici matura“, incearca batrânul sa se scuze pentru faptul ca nu si-a primit musafirii in casa. „Noi am fost sase frati, patru baieti si doua fete. Acum mai suntem cinci. A murit numai Marin. Stiti, avea ciroza hepatica. Stia de foarte multa vreme ca este bolnav. Incerca sa se trateze cu tot felul de ierburi pe care le cunostea el de la batrâne. Trebuia sa faca un transplant, dar n-a mai apucat. Pacat, acum, in februarie, ar fi facut 70 de ani“, mai spune Nicolae Sorescu. „De poezii am fost toti“ Cu toata tristetea adusa de amintiri, Nicolae Sorescu nu se poate abtine sa nu zâmbeasca povestind nazbâtiile fratelui mai mic. „De mititel Marin era strengar. Era mai mereu gânditor. Nu-i placea sa mearga nici cu oile, nici cu curcile. Veneau boieri de la vale, Calotescu si mai apoi Grigorescu, iar pe aici era un om amarât care le spunea ca le aduce un copil de vaduva care stie foarte multe poezii si asa facea, il lua pe Marin si-l punea pe sacii de la moara, iar el incepea sa spuna poezii de se mira lumea“, spune Nicolae Sorescu. Batrânul spune ca literatura a fost la mare pret in casa familiei sale. „De poezii am fost toti. Ca ne-au placut. Stiu foarte multe versuri din toti poetii nostri. Si d