"Uniunea Europeana convoaca reuniuni de criza chiar si in cazul unor subiecte de genul nivelului subventiilor agricole sau cel al TVA. Atunci cind insa unul dintre membrii sai mai mici, Danemarca, ajunge tinta unor atacuri doar pentru ca incearca sa apere valori si norme pe care s-a construit chiar UE capitalele de pe continent ramin in mod semnificiativ mute.
Aceasta tacere a fost auzita si inteleasa in lumea musulmana". E un punct de vedere de peste ocean, extras dintr-un editorial aparut in „Wall Street Journal", prilejuit de scandalul caricaturilor care au inflamat lumea musulmana.
E drept ca intre timp Franco Frattini, comisarul european pentru justitie a tinut sa precizeze ca actiunile violente de intimidare si cererile de restringere a libertatii de expresie sint total inacceptabile.
E insa greu de spus ce inseamna asta in realitate pentru ca liderii europeni au tinut pina acum mai degraba sa-si exprime regretul ca acele caricaturi au fost publicate decit sa condamne amenintarile si demonstratiile violente din lumea musulmana care ieri au dus la incendierea ambasadelor daneza si norvegiana de la Beirut.
De partea cealalta asistam din contra la o combinatie de actiuni violente in strada, de amenintari la adresa mass media occidentale, declaratii dure de condamnare venite de la nivel oficial, din Siria pina in Indonezia, plus boicotul comercial al produselor din tarile in care ziarele au republicat caricaturile din solidaritate cu jurnalistii danezi care se dovedeste foarte eficienta.
S-a instaurat deja teama. „Nestle" s-a grabit sa publice in tarile islamice reclame in care preciza ca nu e o corporatie daneza ci una elvetiana. Un parlamentar danez, Jens Peter Bonde, a redescoperit vechea tema a vinovatiei Vestului fata de tarile musulmane pe care le-a opresat in trecut, un discurs foarte drag de altfel sting