In viitoarele tari europene comunizate, reforma agrara s-a desfasurat intre 1944 (Polonia) si 1947 (viitoarea RD Germania), in beneficiul a peste trei milioane de familii. Pretutindeni, a inceput cu stabilirea unui prag maxim al proprietatii, cel mai mare fiind in Ungaria si Romania (57 si respectiv 50 de hectare) si cel mai mic - in Albania si Coreea (5 hectare). Cu prilejul improprietaririi au fost stabilite si categoriile de tarani asupra carora se vor adopta strategii diferite in impunerea cotelor si a colectivizarii. Dupa cea de-a doua conflagratie mondiala, conceptia bolsevica a razboiului ca "moasa a revolutiei" si-a dovedit iarasi eficienta. Succesele decretelor lui Lenin "asupra pacii" si "asupra pamantului", prin care fusesera speculate trebuintele fundamentale ale oamenilor - de siguranta si hrana - , au fost repetate in Europa de Est si Asia. Intr-un ritm mult mai alert decat in urma cu un sfert de veac au fost parcurse insa toate etapele de comunizare.

Stenogramele sedintelor Frontului National Democrat dovedesc eforturi de o surprinzatoare concentrare (pentru un partid atat de mic si cu lideri fara experienta de guvernare) asupra multimii rurale. "Important este la tara cum se misca satele, spunea Ana Pauker la finele lui ianuarie 1945. Mai important este ca tot ce avem noi ca forta sa aruncam la tara, sa sgandarim totul acolo, iar ecoul sa vina la Bucuresti." Prin reforma agrara, Partidul Comunist a castigat noi membri si popularitate in mediul cel mai conservator, dar si cel mai bine reprezentat al populatiei Romaniei. Astfel, dorinta de a avea pamant ca sursa de baza a prosperitatii a aparut ca implinita de comunisti.

"Literatura angajata" din anii ’50 abunda in opere care redau "framantarile" impartirii pamanturilor de tarani. Capul de lista al noilor eroi este Mitrea Cocor, prototip al taranului dezinhibat dupa periplul sovietic.