In fond, Traian Basescu are, ca si Ludovic al XIV-lea, dorinta de a controla totul. Dar seamana si cu Nero, atunci cand topaie nopti la rand alaturi de tarafuri si de dansatoare orientale. Dictonul cel mai potrivit in cazul de fata e «Potopul sunt eu!». Trebuie sa recunoasteti ca se potriveste ca o manusa felul in care seful statului diriguieste treburile publice. Exista o traditie atunci cand vorbim de istoria romantata: oamenii celebri spun vorbe celebre. Vorbe de duh, cand exista duh, vorbe goale in caz contrar - si atunci posteritatea se chinuie sa le umple ea cu un inteles mai profund. Nici o batalie castigata si nici un cod de legi reformator n-ar fi cu adevarat implinite daca n-ar avea anexate un aforism pe masura.
Bine, veti spune, dar ce legatura au toate astea cu Traian Basescu? Pentru ca despre el trebuie sa fie vorba in cele din urma, nu? In fond, nu mai exista nici un alt subiect adevarat in Romania, mai ales in perioada in care campionatul national de fotbal e in binemeritata pauza.
Aveti dreptate. Ma gandeam ca presedintele Basescu nu are inca un aforism pe masura. "Primarul" Basescu a reusit sa intre in istorie cu dictonul meteorologic "iarna nu-i ca vara", dar "presedintele" nu a gasit inca ceva demn de fesul pe care il poarta. Si care e rolul unei opozitii constructive? Sa ajute Puterea la realizarea marilor obiective de interes national. Acesta e, fara indoiala, unul dintre ele.
Ca sa gasim o solutie istorica, trebuie sa facem apel la istorie. Roma lui Nero era in acelasi timp decadenta si prudenta. Dictonul epocii, ramas celebru, a fost: "Dupa noi, Potopul!". Adica facem orgii, lenevim, furam, dar cu o anumita masura. Lucrurile trebuie sa se degradeze lent. Barbarii nu trebuie sa ne invadeze chiar acum. Dezastrul trebuie sa inceapa abia dupa ce nu vom mai fi. E o perversitate pragmatica si rationala. Ea nu se potriveste in