RETETA DE VEDETA Ma straduiesc sa par cat mai relaxat pe scaunelul meu si ma asez picior peste picior, cat mai politicos, si nu ma sprijin cu coatele de masa. Peste tablia alba o admir pe Madalina Manole, fara chitara si cu manecile suflecate. Si pana si zgomotul uneltelor de bucatarie a devenit mai armonios de cum il stiam. Imi surprinde privirea pierdut-mirata.
"Pentru o femeie la treizeci si de ani, bucataria n-ar trebui sa fie un domeniu, sa-i zic, tangential", imi raspunde, trecand nepasatoare peste sintagme despre fete, par si foc. "Atunci cand am stare si timp sa intru in bucatarie, imi place sa am si acolo satisfactia lucrului bine facut. Sunt un om care isi ia foarte in serios treaba. Iar asta se vede si in bucatarie. Marturisesc insa ca n-am facut niciodata o pasiune pentru gatit. Nu sunt disperata daca nu gatesc. Din punctul asta de vedere, se poate spune ca n-am reflexe de gospodina. Ce sa-ti zic, imi place sa gatesc, uneori. Timp sa fie. Adica, mai exact, mananc ca sa traiesc, cum se spune, dar uneori mi se face dor de o ciorba ca la mama acasa."
RADACINI. "Cred ca de la ea am mostenit eu talentul culinar, mai ales in ceea ce priveste ciorbele. Si ma mandresc cu asta. Totul este sa nu intervina nimeni in teritoriul asta. Daca vrei doar sa te uiti, poate. Dar sa nu ma tii de vorba! Iar de ajutat, nici nu incape discutie! E un teritoriu in care imi place sa iau eu toate deciziile, eu sa fiu sefa!" Incerc sa ma fac mic pe scaunelul meu si sa ma abtin de la alte intrebari. Nu-mi iese! Nici nu ma miram...
"Daca vrei neaparat sa extrapolam ideea asta si in viata personala...", continua Madalina.
"Cred ca mai degraba am fost nevoita sa iau mereu singura deciziile, sa fiu si barbatul in casa. Uneori a fost bine ca am putut sa conduc o situatie. Dar la un moment dat te oboseste."
Am invatat sa gatesc privind
ALTA
