1. Jurnalismul cultural este atunci cind se scrie, intr-un cotidian, saptaminal sau lunar, despre cultura. Despre orice subiect din cultura. Daca esti specializat pe cronica de carte sau pe cronica de film, nu esti neaparat jurnalist cultural, ci doar cronicar. Critic (literar, de film, de teatru etc.), ca suna mai bine. (Ma gindesc daca acelasi impact exista si in audio-vizual si nu imi dau seama prea bine cum stau lucrurile acolo.)
Jurnalismul cultural nu prea se manifesta, ci e pe moarte. Frumos e ca majoritatea publicatiilor pleaca la drum cu un curaj enorm. Deschid pagini de cultura, angajeaza oameni, cer subiecte interesante. In citeva luni, paginile respective ajung sa fie remarcate, nu pur si simplu citite. Iata, il provoaca pe Dan C. Mihailescu sa spuna ca jurnalistii culturali sint detinatorii unui important capital de autoritate. Tocmai atunci se schimba conducerea publicatiei respective, iar noua conducere isi baga picioarele in ea de cultura, deci paginile respective sint primele sacrificate.
Jurnalistii culturali au de ales: ori se apuca de altceva in paginile respectivei publicatii, cum ar fi, de exemplu, programele tv, ori isi cauta de lucru. Cu tot importantul lor capital de autoritate.
2. Stiu ca nu cade bine, dar trebuie sa recunoastem ca mult mai mare audienta are un articol cultural publicat intr-un cotidian sau intr-un saptaminal generalist, decit intr-o revista culturala sau, mai rau, doar literara. Acum ne place sa credem ca jurnalismul cultural si critica literara se completeaza reciproc. Adevarul este ca se ignora reciproc. Si tot un adevar este ca un articol, chiar publicat in prestigioasa Romanie literara, are mai multe sanse sa ramina necitit sau sa nu provoace nici o reactie decit daca acelasi articol ar fi publicat intr-un cotidian. Intr-o viata mediatica normala, critica literara nu mai exista decit cu
