Evident, este vorba de complementaritate si nu de opozitie, excludere, antiteza intre jurnalismul cultural si critica profesionista. Jurnalistul cultural este un soricel hitru si ghidus, care trebuie sa comita cu orice pret si un mic show, pentru a atrage atentia; criticul profesionist este o faptura mai sobra, mai sfatoasa, mai docta si eleganta. Cei doi nu se exclud, ci se completeaza (asa cum, de pilda, in alta ordine de idei, Romania literara si Observator cultural nu se exclud, ci se completeaza).
Jurnalistul trebuie sa fie insa mai vivace, un intelectual nabadaios si fosnitor, sa spunem; in timp ce criticul, vrind-nevrind, este mai asezat, mai bine antrenat intr-o argumentatie staruitoare. Personal, prefer sa ii citesc si pe unii, si pe altii, fiindca la fiecare dintre ei imi place altceva. Iar daca este sa imi displaca, de asemenea, imi displace la fiecare din ei altceva. Jurnalistului cultural i se potriveste atmosfera de bistro cultural; criticului, aceea de cafenea literara, pe indelete. Desigur, cel mai vizibil si energic (dar si energizant), in felul sau, este jurnalistul cultural (oricit ar fi de simplist in argumentatia sa): pentru ca acesta trebuie sa fie agil, succint si sa aiba o capacitate de sinteza care sa incite. Jurnalistul este un gurmand. Criticul specialist este un gurmet, are rabdare sa deguste si sa ii faca si pe altii sa deguste.
Jurnalistul trebuie, apoi, vrind-nevrind, sa fie accesibil; criticul isi poate permite sa fie abscons. Discursul critic s-ar putea sa opteze in conditiile de astazi mai degraba spre jurnalismul cultural, din dorinta de simplitate cotidiana. Nu pot sa decid judecatoreste daca este bine sau rau. Este asa cum este si asa cum va fi. Vom vedea cu totii.
Evident, este vorba de complementaritate si nu de opozitie, excludere, antiteza intre jurnalismul cultural si critica profesioni
