Am intrat intr-o feerie a comemorarilor si aniversarilor de tot felul. Nu e rau, pina la un punct, dar si saritul peste cal poate naste reactii contrare. La urma urmelor, audiem /ascultam/iubim/consumam muzica pentru ca ne face placere sau nu, dar si din alte zeci de motive. Percepute pe cont propriu, si nu doar pentru ca se implinesc 150 de ani de la moartea lui Schumann sau o suta de ani de la nasterea lui Sostakovici. Sigur ca este frumos si civilizat sa punctam niste momente din istoria muzicii, dar, cum spuneam, ni se pare nu stiu cum sa tot citim sub/alaturi/peste numele fiecarui compozitor ca se aniverseaza 125 cu Musorgski, 250 pentru Mozart, iar Zubin Mehta o sa implineasca, pe 26 aprilie, 70 de ani. Sa zicem.
Poate fi si moda compensatorie pentru deceniile din urma, cind nu erau posibile prea multe „Omagieri“ sau, cine stie, se mai pot „stoarce“ niste fonduri de la finantistii care se lasa mai greu cu scosul banilor din buzunar. Nu-i fericim pe cei care gestioneaza, contabiliceste, pe cei din cultura. Revenind la „pasarile“ noastre muzicale – tot sintem in plina efervescenta galinacee, nu ar fi mai frumos sa consemnam citeva concerte bucurestene? Schumann din plin la Ateneu, ca tot este anul... Mozart! Sigur ca nu avem ce sa regretam, ne situam printre admiratorii neconditionati ai marelui compozitor german. Saptamina trecuta am avut parte de Concertul in la minor pentru pian si orchestra, op.54, avindu-l drept protagonist pe Horia Mihail, iar saptamina aceasta, un adevarat festin. Miercuri seara, doua sonate pentru vioara si pian, cu Liviu Prunariu si Horia Mihail, iar joi, 9 si vineri, 10 februarie, in simfonicul curent, Uvertura Manfred si Concertul pentru vioara si orchestra in versiunea lui Liviu Prunariu si sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Daca mai pomenim si de a patra de Brahms si de a sasea de Sostakovici si adaugam si numele
