Ellen Stewart este una din legendele vii ale teatrului contemporan, un Jules Verne al avangardei teatrale, cum a numit-o o importanta revista americana.
Clubul new-yorkez La MaMa, din Lower East Manhattan, pe care l-a fondat la inceputul anilor ’60, e asociat cu tot ceea ce a fost mai reprezentativ in materie de inovatie scenica in ultima jumatate de veac. La cei 87 de ani ai sai, Ellen Stewart e foarte activa, calda, pozitiva. Abia revenita din Europa, de la Maastricht si Roma, unde i s-a decernat o noua distinctie, „a cincea din 2005“, m-a primit in apartamentul ei de la etajul patru al building-ului principal de la La MaMa. De acolo vegheaza, la propriu, la destinul acestei redute a experimentului teatral, care implineste, in 2006, 45 de ani. Fara barajul secretarelor, fara zeci de telefoane si insistente, am patruns in istoria teatrului contemporan. Totul are aerul cel mai firesc din lume. Majoritatea raspunsurilor ei incep cu apelativele honey, dear, baby, iar conversatia e cit se poate de amicala. Ellen (ea a impus din start sa ne tutuim) te face sa te simti ca acasa la... mama.
- Nu stiam absolut nimic despre teatru
Era in 1961, ai venit la New York pentru a urma o scoala de design vestimentar, intrucit in Louisiana, locul tau de bastina, afro-americanii nu aveau dreptul sa studieze. Atunci a inceput istoria lui La Mama. Cum s-a nascut cel mai longeviv teatru de pe off-off Broadway?
Honey, povestea e foarte lunga, o sa incerc s-o rezum. Am ajuns la New York minata de dorinta de a studia design vestimentar. Negrii nu aveau atunci drepturi civile si, cu mare greutate, m-am angajat la Saks Fifth Avenue. Am lucrat intii la croitorie, la executie, apoi am devenit executiv designer. Viata mi l-a scos in cale pe cel caruia i-am spus papa Diamond, Abraham Diamond, un evreu refugiat, in copilarie, din Romania. Intimplator il intilnisem, i
