Marcind cei 250 de ani trecuti de la nasterea compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, Opera Nationala din Bucuresti a oferit, chiar in 27 ianuarie, ziua aniversara, apoi in seara urmatoare, repetitii generale cu public pentru premiera operei Cosi fan tutte. Premiera a avut loc doua zile mai tirziu. Astfel, trei seri consecutiv, in fata unor sali incredibil de pline (cum n-am mai vazut la Opera din anii sai de glorie), s-a cintat partitura mozartiana in trei distributii diferite, ceea ce reprezinta, dupa foarte multi ani, o noutate.
Readus, dupa decenii, pe scena ONB, titlul este extrem de ofertant pentru regizorul Stefan Neagrau, cu conditia ca acesta sa poata intelege cu adevarat ce inseamna giocoso, punind personajele in situatii amuzante; daca alte puneri in scena ale operei mozartiene stirneau hohote de ris, de aceasta data am zimbit arareori, constatind inca o data ca… majoritatea solistilor teatrului nu stiu nici ei (sau nu au curaj) sa se „joace“, sa creeze o relatie fireasca, spontana, dezinvolta cu partenerii de scena, fiind preocupati prioritar de aspectul vocal, evident foarte important dar nu suficient.
In decorul cochet din care se detaseaza imensa figura a unui Pantalone din commedia dell’arte (trimitere amuzanta si totodata cam deocheata), cu proiectii pe cortina din debut, pe fundal sau pe panouri „japoneze“ ce permit si jocul unor siluete (pantomima realizata sub indrumarea lui Dragos Huluba), „umbre“ cu iz kabuki profilate insa cu ajutorul unui reflector plasat defectuos, astfel incit ochii multor spectatori au fost agresati – situatie repetata si prin rotirea „farului“ care anunta plecarea sau sosirea „militarilor“ (idei in principiu agreabile, la care mai trebuie lucrat sub aspect tehnic). Eclerajul, costumele de bun gust, in culori pastel, contrastind cu cele ale „albanezilor“ mascati (scenografia Viorica Petrovici), co
