Tot ceea ce se intampla de o saptamana si mai bine incoace in lume este confirmarea unui esec. Despre ce esec este vorba? Despre cel al politicii sau politicilor globale. Am crezut si probabil inca mai credem ca lumea va putea fi nivelata in numele valorilor democratiei laice. Din punctul nostru de vedere aceste valori sunt supreme, net superioare altor convingeri si principii de viata si organizare sociala din oricare alta epoca si din oricare alt spatiu. Nici nu ne gandim sa le punem in balanta cu alte valori. Ghidati astfel, traim narcisiac, contemplandu-ne in minunata oglinda a autoadmiratiei. Suntem fiinte emancipate, individualiste, crezand orbeste in puterea creierului nostru. Fiindca suntem liberi, avem dreptul sa relativizam orice atat timp cat, totusi, maxim argument, ajungem sa ne relativizam chiar pe noi insine, viata, moravuri, tot ceea ce odinioara era de neclintit. De aici, voluptatea caricaturizarii, ca un exercitiu intelectual prin care dovedim ca suntem fiinte ironice si prin ironizare stapanim in mod subtil lumea. Brusc, ne trezim din acest somn agreabil si ne lovim de barajul dur si intunecat al lumii islamice. Ei nu gusta glumele noastre, lor nu le place ce facem noi pe hartie, pentru ei sunt subiecte sfinte, asupra carora nu se poate intinde mreaja inteligentei noastre. In consecinta, riposteaza cu o violenta care, pur si simplu, ne lasa cu gura cascata. Acum parerile sunt impartite. O buna parte a lumii euroatlantice dispretuieste barbaria care a inundat strazile unor localitati din Irak, Iran, Siria, pana in indepartata Indonezie. Mai exista insa si o alta parte, mai redusa, evident, care priveste cu luare aminte ce s-a intamplat in ultimele zile. Le putem spune ca sunt fricosi si de aceea se tem de reactia sarantocilor. Reflexia insa nu inseamna neaparat frica. E o forma de a imbratisa lumea sub acolada unei priviri filosofice, antireductio