Nu stiu ce sa le mai spun parintilor care ma intreaba cum sa-si tina copiii departe de tragedii... nu stiu! Aud de copii disparuti despre care nu se mai stie nimic... de copii disparuti si gasiti morti. IN MEMORIA LUI VLADUT Nu stiu ce sa le mai spun parintilor care ma intreaba cum sa-si tina copiii departe de tragedii... nu stiu! Aud de copii disparuti despre care nu se mai stie nimic... de copii disparuti si gasiti morti. Aud de fete violate cu bestialitate, de fete fortate sa se prostitueze... de adolescenti ucisi cu sange rece... Aud de copii sau tineri care cer mila de la straini, oameni cu suflet, pentru o operatie salvatoare. Si simt cum brusc devin paranoica, desi sunt constienta ca "fusta mamei" nu e cea mai buna ascunzatoare... decat, poate, de moment.
Cum poti sa tii de mana un baiat de 16 ani? Nu poti! Il lasi sa umble, sa inceapa sa pipaie el singur viata... il lasi... si il gasesti mort - batut, ucis si ingropat... si atunci ce sfat sa le dau eu parintilor care ma intreaba cum sa-si protejeze copiii?
Parca nu mai vreau sa aud... nu mai pot... e atat de multa suferinta! Desi, daca nu mai aud de ele, asta nu inseamna ca nu mai exista...
Am crezut ca as putea lupta, ca pot incerca macar sa schimb ceva... pentru ca ceea ce s-a intamplat copilului meu sa nu se mai intample. Dar in fata puhoiului de nenorociri de care aud si ma asalteaza, ma simt neputincioasa... mica si obosita. Ma napadesc si ma acopera... ma simt prinsa intr-o plasa si am impresia ca, daca ma agit, ma sufoca. Cu cat caut solutii, cu atat vin mai multe nenorociri... si mai multe... si incep sa cred ca nu avem ce face... ca am nimerit intr-o jungla cu atat mai periculoasa cu cat ferocitatea se manifesta din partea oamenilor. Oameni dotati cu judecata, cu inteligenta... dar fara suflet. O jungla cu fata umana in care suntem rataciti chiar daca avem impresia ca o cunoas
