Primul bal vienez din România, cea mai importantă mondenitate a weekendului care s-a încheiat, a fost evenimentul la care şi-au dorit să ajungă foarte mulţi români, dar mai ales româncele Primul bal vienez din România, cea mai importantă mondenitate a weekendului care s-a încheiat, a fost evenimentul la care şi-au dorit să ajungă foarte mulţi români, dar mai ales româncele amatoare să-şi etaleze toaletele de gală şi coafurile supraetajate, realizate după multe ore de stat la coafor. Prin urmare, balul în sine, care s-a petrecut în sălile Palatului Parlamentului, a fost aşa cum trebuie să fie un bal - muzică, dans, eleganţă pe scenă -, dar ce a contat pentru mulţi dintre invitaţi a fost momentul cocktailului în care, în picioare, la un pahar de şampanie, fiecare a tras cu ochiul la ţinutele celorlalţi şi s-au schimbat clasicele amabilităţi.
Doamnele care au avut intenţia să rupă inima târgului cu rochii prea înfoiate sau împopoţonate cu diverse accesorii metalice au avut surpriza să "sune" strident la trecerea prin poarta SPP. Lucru deloc plăcut în condiţiile în care a urmat verificarea volanelor şi a pliurilor care puteau ascunde cine ştie ce "pericole" pentru securitatea invitaţilor… Cine s-a aşteptat ca la balul vienez să constate o inflaţie de VIP-uri a fost dezamăgit. Primarul Adrian Videanu cu soţia, Varujan Vosganian cu soţia, Daniel Dăianu, Anca Vlad, familia Florin şi Georgiana Pogonaru, Anton Vătăşescu, Monica Tatoiu, Andrei Chiliman şi ambasadorul Marii Britanii, Quinton Quayle, au fost cam singurele VIP-uri prezente la un eveniment la care au participat în jur de o mie de persoane. Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi soţia sa, Ioana, au onorat totuşi seara, deşi, iniţial, se anunţase că nu vor veni. Ei au sosit pe la ora 21.00 şi au fost aşezaţi la o masă situată exact lângă scenă, la care se mai afla, printre alţii, primarul Vienei, Michael Haeupl.