E greu de crezut ca Ambasada SUA de la Paris ar putea da publicitatii un Comunicat de condamnare a unui vot din Senatul francez intr-o chestiune care tine exclusiv de realitatea interna din Franta. Inainte de a face asa ceva, ambasadorul american s-ar gandi la reactia opiniei publice, a sefului statului, a clasei politice. 3 august 1865. In timp ce Alexandru Ioan Cuza era plecat din tara (la Ems, in Germania, spre a urma o cura), Bucurestii sunt scena unor confruntari violente intre precupeti si Armata. Nemultumiti de Ordonanta prin care Primaria ii obliga sa inchirieze gherete si sa nu mai vanda pe trotuar, precupetii, alaturi de negustorii de tutun (revoltati de Legea monopolului asupra tutunului), se napustesc asupra gheretelor, le dau foc, dupa care se indreapta spre sediul Primariei si devasteaza localul. Interventia Armatei pune capat rapid razmeritei. Multimea se imprastie, lasand pe teren 20 de morti si multi raniti.
Ceea ce unii istorici numesc Revolutia din august 1865, iar altii Rascoala precupetilor a fost o afacere strict interna a Principatelor Unite. Ceva asemanator violentelor de la 13 iunie 1990 sau mineriadei din septembrie 1991.
Cu toate acestea, la 21 august 1865, Fuad Pasa, Marele Vizir, altfel spus, primul-ministru al Imperiului Otoman, ii trimite lui Cuza o Scrisoare in care razmerita e apreciata drept "miscare poporana", "rostire a unei nemultumiri generale". Interventia Ostirii pentru restabilirea ordinii era condamnata in termeni categorici. Domnitorului i se cerea "sa ia masurile neaparate pentru a satisface, in marginile legalitatii si dreptatii, pasurile natiunii moldo-valahe".
Cum ii sta bine unui Inalt Stapan, batutul din picior trebuia facut public. Inainte de a fi primita de Cuza, Scrisoarea apare in ziarele frantuzesti de la Constantinopol, la loc de frunte situandu-se Journal de Constantinopole.
Prin Con