- Cultural - nr. 30 / 14 Februarie, 2006 Am sentimentul ca Valentin Marica reinventeaza parca starea poeziei cu fiecare carte pe care o scrie. Schitul numelui - volum de versuri ce poate fi considerat punct de reper in creatia autorului _ este o carte in care traitele si netraitele prind contur, urmand anumite trasee afective, religioase, metafizice. Schitul numelui este una dintre acele carti care produc bucurie literara. Poetul se scrie pe sine, iar poezia sa il cuprinde. O scriere la doua maini, ca in acel desen al lui M. C. Escher, unde mainile se deseneaza una pe cealalta in acelasi timp. Valentin Marica are o relatie speciala cu "lucrurile cu adevarat importante"; se lasa trait si locuit de acestea. El se situeaza mereu intr-un univers al intrebarii, al indoielii - semn de sanatate spirituala. Oameni ca domnia sa sunt rari. De aceea il pretuiesc atat de mult pe Valentin Marica! Ca sa traiesti trebuie sa crezi mereu ca gesturile tale duc undeva, ca faptele tale isi gasesc o implinire. Iar daca toate acestea te fac calator in lumea cuvintelor, in aceasta lume ramane inscris numele poetului. Schitul numelui e o carte ce a inceput sa fie, vineri, 3 februarie 2006. Dupa un drum lung, ce duce pana acolo unde se oglindesc la nesfarsit lumile noastre: "Am calatorit mult impreuna eu si cartea aceasta", marturiseste Valentin Marica. Poetul _ trecator sub stele, ne-a invitat la cina lui de taina. Iar noi am facut trasee de zapada inspre cei care, nemaivazandu-se, cred ca nu sunt vazuti. Sunt bucuroasa ca Poetul a iesit in lume alaturi de cartea sa, impartasindu-ne si noua din bucuria cuvintelor scrise. Avem nevoie si de acest poet, alaturi de cel pe care il ghicim printre randuri. Avem nevoie de poezie; ea poate fi o cale de mantuire ce duce spre intelegerea noastra si intelegerea lumii! Prin ea "se naste un alt cer/ Se iveste un alt pamant" (Pomul de turta dulce).