In 28 ianuarie 1990, memoria magnetica pastreaza imaginea a doi tineri in balconul de la Victoria, iesiti impreuna cu Corneliu Coposu la cererea demonstrantilor anti-FSN din piata. Se numesc Dinu Patriciu si Calin Popescu Tariceanu. In tot acest timp, Theodor Stolojan sedea ascuns prin sediile Puterii FSN-iste. Ultimatumul dat de PD tovarasului de concubinaj, PNL, a provocat stupoare in randurile liberalilor.
Explicabila.
Majoritatea liderilor PNL provin din familii cu vechi traditii in materie de politica democratica. Judecand si dupa prestatia lor postdecembrista, liberalii sunt niste boieri ai politicii. Nuanta asta i-a diferentiat, in primii ani de tranzitie, nu numai de FSN-isti, un fel de coate goale ai politicii democratice, dar si de taranisti, un fel de cauzasi ai acestei politici prin zbarlirile lor fanatice. Acesti boieri ai politicii romanesti - liberalii - s-au oripilat la ultimatumul dat de Emil Boc, in care au mirosit un soi de Dinu Paturica de Cluj. Ceva in genul unui vizitiu care s-a culcat cu fata boierului si vrea acum nu numai fata, dar si incaperile din fata ale conacului. Dupa stupoare, a venit reactia. Tipica liberalilor. O respingere a ultimatumului. Nu insa in termenii vigurosi ai vizitiului care, lipsit de maniere, a dat buzna in conac, cu caciula in cap si cu ciubotele pline de noroi, ci in termeni eleganti, de boier caruia politetea i-a intrat in sange.
Respingerea e si ea explicabila. Liberalii au ghicit dincolo de trompeta de tinichea al acestui domn Goe cu Mamitica la Cotroceni un pericol nu numai de azi, dar si de maine. Fuziunea PNL-PD intr-un partid nou, fara istorie, fara trecut, condus pe sub mana de Traian Basescu, ar fi insemnat nu numai transformarea liderilor liberali intr-un soi de Elena Udrea ai presedintelui, dar si lichidarea unui partid al carui nume se identifica cu cel al Romaniei moderne.
Av