De pe vremea cand Itic n-avea chef sa sape gradina, caz in care vorbea la telefon cu un prieten, zicandu-i la misto ca a dosit printre straturile cu pastarnac si gulii comori capitaliste, aur parasutat de la americani si dolari imperialisti, iar apoi se aseza la geam, pentru a admira sereistii cum icneau la cazma, facand brazde in pamantul patriei socialiste mai ceva ca un tractor de Brasov cu motor de Moskvich, romanii au dezvoltat obsesia ascultarii. "Totul se asculta, totul se stie. Nu aveti scapare". Acesta era mesajul transmis de cadre.
Traind ani, poate zeci de ani, cu aceasta spaima indusa in suflet si creier, nu poti crede ca te vindeci peste noapte, sau peste revolutie.
Problema ascultarii telefoanelor, transformata in obsesie nationala, a fost repusa pe tapet de presedintele Basescu la ultima reunire a Consiliului Suprem de Aparare al Tarii. Romanii erau astfel sfatuiti sa nu cumva sa creada ca traim intr-o tara cu 22 de milioane de ascultati. Traian Basescu a afirmat ca oficial, cu acte in regula, sunt ascultati doar vreo cateva mii de cetateni. Ce te faci insa cu "neoficialii"? Poti spune ca nu se fac abuzuri daca nimeni nu ii asculta pe ascultatori? Poti spune ca fostii securisti, ramasi cu arme si bagaje in structuri, s-au vindecat peste noapte de vechile "hobby"-uri? Poti crede ca nu exista interese obscure in jurul unor oameni care au capacitatea "extrasenzoriala" de a sti ce va scrie ziarul de maine si care e punctul vulnerabil al unui anumit "vector"?
Sigur, nu e indicat sa cazi in cealalta extrema. A devenit o moda ca, ori de cate ori pica reteaua, romanii dornici sa para interesanti sa-si dea ochii peste cap si sa declame, teatral "Iar ma asculta nesimtitii astia". Exista si reversul medaliei - ai fi naiv sa crezi ca traiesti intr-o tara curata din punct de vedere al interceptarilor telefonice ilegale. Daca ar fi asa, oamenii "ascu