Cum se simte romanul care afla, dupa 30 de ani de casnicie, ca nevasta cu care planuia sa serbeze pana si nunta de siliciu facea, inainte de 1989, un ban in plus pentru un lapte demachiant "Doina" si un parfum "Bob" editie jubiliara, parandu-si propriul sot la baietii de la "Secu", ori de cate ori acesta fuma tigari "Fine Virginia Blend", asculta "Boney M" si inchidea televizorul tocmai cand aparea Tovarasul sa verse canciocul cu ciment la poale de ctitorie sau sa planteze gorun spre nemurire la Tebea? Cum ar fi daca ar afla ca propria mama sub numele conspirativ "Vrancioaia" dadea dari de seama, contra-cost, la "baieti" despre orele la care asculta "Europa libera" fiul rebel, corupt de "agenturile americane"? Dar cum s-ar simti, oare, acelasi roman afland ca senatorul devotat si cumsecade, pe care pune el stampila cu "TATOV" de mai bine de 15 ani si care vorbeste atat de frumos despre valorile democratice si despre idealurile Revolutiei era de fapt unul dintre cei care dadeau recitaluri de virtuozitate cu vana de bou sau cu sapunul in ciorap pe spinarea "dusmanilor oranduirii socialiste"? S-ar simti el mai bine? Mai destept? Mai prost? Mai impacat cu istoria? Ar fi bine pentru el sa stie toate aceste lucruri? Poate da, poate nu. Un singur lucru e clar. Oricum ar fi, indiferent de cat l-ar zdruncina cele aflate, nu e o decizie pe care sa o ia altii in locul sau. Nu are dreptul nimeni sa hotarasca daca ii da sau nu cu pipeta cativa stropi de adevar. Aceasta este esenta versiunii noi, imbunatatite a "Legii Ticu", a Legii deconspirarii Securitatii ca politie politica. Dreptul de a sti. Dreptul de a afla adevarul. Oricat de hidos. Oricat de amar.

Din pacate, insa, de mai bine de sapte ani foarte multi dintre inalt-dregatorii acestei tari au avut grija sa pocneasca in cap cu servieta de demnitar orice inotator prin mocirla tranzitiei care incerca sa scoata capul din