Nu mai tin minte cum a fost primita, la vremea ei, biografia lui Nicolae Ceausescu, datorata istoricului german Thomas Kuntze*. Nu imi amintesc sa i se fi dat prea multa atentie. Desi, daca facem abstractie de Saruta mina pe care n-o poti musca, scrisa de extraordinarul jurnalist care a fost Edward Behr, la mai putin de un an de la Revolutia din decembrie, cind putine documente erau disponibile, si de valoroasa teza de doctorat a lui Adrian Cioroianu (care nu e strict o biografie), sustinuta in Canada, redactata in frantuzeste si publicata ca atare si la noi, de editura Curtea Veche, lucrarea cercetatorului neamt a ramas singura. Chiar si acum, cind de la disparitia personajului de pe scena istoriei au trecut deja cincisprezece ani, si in ciuda faptului ca Romania nu l-a uitat pe Multstimatul (Cioroianu are dreptate inca din titlu: Ce Ceausescu qui hante les Roumains), ci cumva l-a integrat nevrotic, asemeni oricarei obsesii nemarturisite, atunci cind nu l-a mitizat in chip primitiv, ceea ce reprezinta in fond rezultatul unui proces similar.

- Lucrarea lui Kuntze nu e deloc agreabila si confortabila la citit

Lui Thomas Kuntze nu-i scapa complicatiile acestea clinico-etnologice ale bolii netratate corect, astfel incit lucrarea lui nu e deloc agreabila si confortabila la citit. insasi Editura Vremea, care a tradus biografia respectiva, a simtit nevoia unui cuvint inainte „de delimitare“, ca in celebra anecdota cu membrul de partid reticent in a „lua cuvintul“ si care, somat sa aiba si el o opinie, marturiseste ca „are una, dar ca nu e deloc de acord cu ea“. Nu este o critica la adresa editurii Vremea: prefete de scuze si delimitare la editiile romanesti sint necesare aproape intotdeauna cind strainii scriu despre noi astfel de carti solide, nemtesti, dar vai, nu foarte magulitoare, cum stiu ei sa faca. Sa ne amintim, cind a aparut la noi Cartea Neagr