Ministrului si nevestei lui le-a placut din prima clipa casa.

Desi in contract era vorba de suprafata construita, de numarul camerelor, de dependinte si de alte alea, ce i-a convins s-o cumpere degraba, fara sa se mai uite la pret, au fost usile. Nu a stat nimeni sa le numere. Dar multimea acestora, faptul ca erau albe ca lebedele si inalte si, mai ales, stralucirea distinsa a gemuletelor de cristal le procura o senzatie euforica de usurare. Parc-ar fi primit pe neasteptate confirmarea unui lucru, dupa care tanjisera in secret toata viata. "De azi - a zis ministrul deschizand si inchizand usile cu aplombul unui lacheu de lord - suntem si noi boieri!"

Nu indrazneau s-o spuna cu glas tare, insa nu era nici o indoiala ca atat barbatul, cat si toapa de nevasta-sa, o blonda sulemenita, plina de aur ca o bulibasa, se gandeau in acele momente la locuintele de chirpici in care se nascusera si la plecaciunile pe care le faceau oaspetii cand le calcau pragul. Nu din respect pentru gazde, ci de frica usii de la antreu, scunda si stramba, tocmai buna sa-ti spargi capul in ea si sa ingani, ca tot taranul bine crescut: "Ce mortii ma-sii!"

In casele boieresti se cuvine sa locuiasca boierii.

Nu numai marlanii isi dau seama ce complicata incepe sa fie viata intr-o vila cu zeci de intrari si iesiri, ci si demnitarii cu bani multi, care-si schimba peste noapte toate obiceiurile. Noii inavutiti, care cumpara proprietati scumpe de dinainte de razboi si-si muta in ele batranii, descopera curand cate probleme le fac bietii de ei, cand, dupa ce au trantit cinci sau sase usi, ca sa ajunga mai repede la baie, se trezesc c-au gresit directia si se usureaza in camari sau in dormitoarele copiilor.

In prima saptamana dupa ce si-au dat seama ca n-or sa invete niciodata care usa trebuie impinsa si care trasa si, mai ales, unde duce fiecare din cele 38 de usi simple, du