S-a incetatenit pana la ambitia de a fi axioma teza potrivit careia, inainte de 1989, Partidul Comunist Roman a fost o unitate de monolit in jurul maretului drapel al cultului personalitatii. Asumata de asa-zisii disidenti, interesati in a face odios ceea ce ei pretind azi a fi fost Partidul Comunist, teza e impartasita si de echipa care a preluat puterea dupa decembrie 1989. Facand figura de ostracizat, Ion Iliescu avea tot interesul ca Partidul sa apara drept sediul absolut al unor conservatori primitivi, stalinisti intarziati in lumea de la finele mileniului II. In realitate insa, Partidul n-a fost de granit. El a cunoscut confruntarea dintre reformisti si conservatori, dintre cei care credeau intr-un comunism modern, pragmatic, si cei care se incapatanau in tiparele dogmelor.

RADIOGRAFII. Partidele Comuniste din alte tari socialiste au beneficiat de radiografii lucide, scutite de demagogia anticomunista, menite a explica formula "implozia comunismului", preferata de multi autori formulei "rasturnarea comunismului", dar mai ales formulei pompoase, "Revolutiile din 1989". Potrivit acestor radiografii, in toate tarile comuniste, inclusiv in Uniunea Sovietica, dupa 1980 constiinta crizei de sistem devine tot mai acuta la nivelul nomenclaturii. Anii anteriori fusesera peste tot, de la Sofia pana la Berlin, anii unei deschideri catre Occident. In efortul de a face fata dificultatilor economice tot mai mari pe fondul brejnevismului sovietic, regimurile socialiste s-au inglodat in datorii externe. Au fost importate din Occident tehnologii de ultima ora, s-au introdus elemente ale progresului tehnico-stiintific. Era nevoie acum de insi bine pregatiti chiar in Occident, de veritabili tehnocrati. Doar acestia erau in stare sa asigure productivitatea si calitatea cerute de ambitia tuturor regimurilor socialiste de a patrunde cu produse proprii pe piata capitalista. Nou