Previzibila in timp, despartirea de antrenorul Esteban Vigo a luat prin surprindere conducerea clubului din Stefan cel Mare, care, cu cateva zile inainte de reluarea campionatului, s-a trezit fara antrenor. Daca Cornel Dinu se anunta ca o solutie imediata si sigura, el fiind numit director tehnic la cateva ore dupa plecarea lui Esteban Vigo, a ramas deschisa gasirea unui antrenor care sa conduca echipa in retur. Conducerea dinamovista l-a cautat in curtea proprie si prima oferta a primit-o Cornel Talnar. Fostul jucator al lui Dinamo a refuzat, preferand sa ramana la FC Brasov. Decizie inteleapta, spunem noi, din moment ce misiunea antrenorului se va incheia, indiferent de rezultate, la sfarsitul campionatului, cand este asteptata reintoarcerea lui Andone. Urmatorul pe lista candidatilor a fost Ion Marin, antrenor la divizionara B FC Oradea. Propunere tentanta pe care Ion Marin nu a refuzat-o, rolul de intermediar pana la vara fiind acceptat. Noul antrenor a mai fost pe banca tehnica a alb-rosilor si a castigat cu Dinamo titlul de campioana in 2002. Presata de timp, conducerea dinamovista a fost obligata sa aleaga o solutie de compromis in privinta antrenorului principal, important fiind numai ca cineva sa ocupe locul ramas liber pe banca tehnica. Nu punem in discutie calitatile de antrenor ale lui Ion Marin si nici daca aceasta alegere a fost cea mai buna. Practic, Dinamo nu a avut de unde alege. Despre criza de tehnicieni din fotbalul nostru s-a mai vorbit. Pentru Dinamo ea a venit in cel mai prost moment, in care campionatul bate la usa si echipa nu are antrenor. Nu este mai putin adevarat ca situatia poate fi considerata de exceptie, antrenorii, multi sau putini, de valoare sau nu, ocupa locuri pe bancile tehnice ale divizionarelor. Numirea unui antrenor, indiferent de asigurarile pe care le da Ion Marin, care spune ca "noi, dinamovistii, stim sa strangem randu