RETETA DE VEDETA "Bucataria de la Sighet, de acasa", imi raspunde fara sa clipeasca Ducu Bertzi. Tocul de chitara luceste, reptila imblanzita, stand semeata, cu amintirea salbaticiei in priviri, intr-un colt de incapere. "Asta e chiar una dintre primele mele amintiri", adauga. "Acolo aveam o plita mare pe care vesnic se facea mancare sau stateau cele de-ale gurii la cald. Era o plita cu lemne si mi-o amintesc foarte bine pe bunica si cum se invartea ea toata ziua in jurul ei, trebaluind de tot felul, bunatati pentru noi toti. Si-mi mai aduc aminte cuptorul in care mereu se cocea ceva, intreaga tevatura de toamna cu zacusca la care trebuia sa invarti in oala tot timpul, cu bulionul de rosii, muraturi si alte cate si mai cate". Apoi tace. Facand parte si pentru mine din tocana cu de toate, adauga aproape ca pentru sine, AMINTIRI. "La noi in casa in fiecare zi se manca altfel, iar miercurea si vinerea se manca fara carne". Apoi, iar tacere. "Se gatea foarte consistent la noi in casa", reia povestea cu glas scazut. Sa nu deranjeze pesemne ingerii ce sed cu noi la masa, cum spuneau batranii. "Si era o bucatarie foarte buna. Un amestec delicios intre gastronomia traditionala ardeleneasca - caci bunica era din Blaj - si cea moldoveneasca. Mama venea din Moldova si a adus cu ea tot renumele gospodinelor din acele locuri. In plus, cred ca fiecare anotimp mi-a ramas mult mai bine intiparit in minte si datorita mancarurilor de sezon. Atunci era chiar o arta sa stii sa le combini. Oferta era destul de limitata. Oamenii apelau destul de putin la cumparaturile din magazin. Laptarul venea zilnic, o data pe saptamana veneau negustorii cu carne de vitel, iar carne de porc aveai din ce ai taiat iarna. Verdeturile, din gradina! Iar pe vremea aceea, bunica mai facea inca painea alba in casa. Dar eu, ca orice copil, tanjeam dupa acea paine neagra cu untura pe care o mancam pe la vecini.